Demi Moore, obsedată de aspectul său fizic

Actriţa Demi Moore, în vârstă de 48 de ani, a recunoscut că are momente în care ar vrea să schimbe felul în care arată, deşi de cele mai multe ori e resemnată cu faptul că înfăţişarea ei s-a schimbat de-a lungul timpului, informează femalefirst.co.uk.

67 afișări
Imaginea articolului Demi Moore, obsedată de aspectul său fizic

Demi Moore, obsedată de aspectul său fizic (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

"Am mici obsesii uneori şi mă uit în oglindă şi mă întreb unde este plăcuţa pe care să mi-o pun la gât pe care scrie «Ajutor! Faţa mea cade şi nu pot face nimic»", a declarat Moore.

"M-am schimbat. Cu siguranţă nu mai arăt aşa cum arătam când aveam 20 sau 30 de ani. E important ca schimbarea să vină din interior, să ne afişăm bucuriile, fericirea şi frumuseţea din interior", a mărturisit actriţa.

Vedeta, în vârstă de 48 de ani, care este căsătorită cu actorul Ashton Kutcher, în vârstă de 32 de ani, a mai spus că lucrează la o linie de produse de înfrumuseţare pe care speră să o lanseze curând.

Demi Moore a mărturisit că are o adevărată pasiune pentru produsele de înfrumuseţare. "Am o adevărată pasiune pentru asta care a început chiar cu numele meu. Mama mi-a pus numele Demi, care era o parte din numele unui produs de machiaj", a mai spus actriţa.

Demi Moore a devenit, în anii '90, una dintre cel mai bine plătite actriţe de la Hollywood, fiind cunoscută din filme precum "Fantoma mea iubită/ Ghost", "Oameni de onoare/ A Few Good Men", "Propunere indecentă" şi "Hărţuire sexuală/ Disclosure".

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici