Donald Trump, Vladimir Putin şi Recep Tayyip Erdoğan, nominalizaţi de Time la titlul "Persoana Anului"

Donald Trump, Vladimir Putin, Mark Zuckerberg, Hillary Clinton, preşedintele turc Recep Tayyip Erdoğan, gimnasta americană Simone Biles şi cântăreaţa Beyoncé, se numără printre celebrităţile de pe lista scurtă a nominalizaţilor pentru titlul de "Persoana Anului", acordat de revista Time.

337 afișări
Imaginea articolului Donald Trump, Vladimir Putin şi Recep Tayyip Erdoğan, nominalizaţi de Time la titlul "Persoana Anului"

Donald Trump,Vladimir Putin şi Recep Tayyip Erdoğan,nominalizaţi de Time la titlul "Persoana Anului" (Imagini: AFP/ Mediafax Foto)

Printre nominalizaţii de pe lista scurtă, care pot obţine titlul de "Persoana Anului", acordat de revista Time, se numără Donald Trump, preşedintele ales al Statelor Unite, contracandidata lui la funcţia prezidenţială, Hillary Clinton, preşedintele rus Vladimir Putin, preşedintele turc Recep Tayyip Erdoğan, politicianul britanic Nigel Farage, fostul lider al formaţiunii politice UKIP, care a făcut parte din tabăra pro-Brexit în referendumul prin care Marea Britanie a hotărât să părăsească Uniunea Europeană şi prim-ministrul indian Narendra Modi.

De asemenea, pe lista scurtă pentru titlul de "Persoana Anului", acordat de editorii revistei americane Time, se regăsesc cercetătorii ruşi care au dezvoltat CRISPR, o tehnologia inovatoare de editare a ADN-ului, dar şi rezidenţii oraşului Flint din statul american Michigan, care se află în stare de urgenţă sanitară, în urma poluării cu plumb a pânzei freatice.

Alţi nominalizaţi sunt gimnasta americană Simone Biles, câştigătoare a cinci medalii în cadrul Jocurilor Olimpice de la Rio, dintre care patru de aur şi una de bronz, cântăreaţa americană Beyoncé, şi cofondatorul şi CEO-ul Facebook, Mark Zuckerberg.

Câştigătorul titlului de "Persoana Anului" acordat de revista Time va fi anunţat miercuri.

Câştigătoarea titlului de "Persoana Anului" în 2015 a fost cancelarul german Angela Merkel.

Mai multe detalii, aici.

 

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici