Ducesa Meghan de Sussex ar fi însărcinată în şase luni. Copilul s-ar putea naşte în aceeaşi lună ca Prinţul Louis, verişorul său

Ducesa Meghan de Sussex, soţia prinţului Harry al Marii Britanii, ar fi spus unor persoane prezente la un eveniment oficial organizat luni că este însărcinată în şase luni şi că nu cunoaşte sexul viitorului bebeluş, potrivit Reuters.

1234 afișări
Imaginea articolului Ducesa Meghan de Sussex ar fi însărcinată în şase luni. Copilul s-ar putea naşte în aceeaşi lună ca Prinţul Louis, verişorul său

Ducesa Meghan de Sussex ar fi însărcinată în şase luni

Ducesa Meghan a participat, luni, la un eveniment organizat în Hamilton Square din Birkenhead, Marea Britanie şi ar fi vorbit despre acest subiect cu câteva persoane care se aflau în acel loc pentru a o felicita.

Fosta actriţă americană a sugerat că bebeluşul se va naşte în luna aprilie, potrivit presei britanice. Astfel, copilul s-ar putea naşte în aceeaşi lună ca Prinţul Louis de Cambridge, fiul cel mic al prinţului William şi al Ducesei Catherine.

Anul trecut, pe 15 octombrie, palatul Kensington a anunţat că ducesa Meghan de Sussex, în vârstă de 37 de ani, este însărcinată, iar copilul, al şaptelea în ordinea succesiunii la tronul Marii Britanii, se va naşte în primăvara lui 2019.

Prinţul Harry, în vârstă de 34 de ani, al şaselea în ordinea succesiunii la tronul Marii Britanii, şi fosta actriţă americană Meghan Markle s-au căsătorit în mai 2018, după o relaţie de doi ani.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici