Ed Sheeran şi Justin Bieber au lansat o nouă piesă: "I Don't Care" | VIDEO

Artistul britanic Ed Sheeran, care va susţine un concert în Bucureşti pe 3 iulie, pe Arena Naţională, şi cântăreţul canadian Justin Bieber au lansat o nouă piesă, intitulată "I Don't Care", relatează variety.com.

420 afişări
Imaginea articolului Ed Sheeran şi Justin Bieber au lansat o nouă piesă: "I Don't Care" | VIDEO

Ed Sheeran şi Justin Bieber au lansat o nouă piesă: "I Don't Care" | VIDEO

Aceasta este prima piesă nouă lansată de Sheeran în ultimii doi ani.

"I Don't Care" a fost compusă de cei doi muzicieni în colaborare cu producătorii Max Martin, Shellback şi FRED. Jason "Poo Bear" Boyd, un vechi colaborator al lui Bieber, a contribuit şi el la scrierea cântecului.

La o zi de la lansare, clipul cu versurile piesei "I Don't Care" a acumulat peste două milioane de vizualizări pe platforma YouTube.

Anterior, Bieber şi Sheeran au mai colaborat la piesa "Love Yourself", care a fost lansată în 2015. Cântecul, scris de cei doi împreună cu compozitorul american Benny Blanco, s-a clasat pe primul loc în topurile din 15 ţări, printre care s-au numărat Canada, Noua Zeelandă, Australia, Marea Britanie şi Statele Unite ale Americii.

În vârstă de 25 de ani, Justin Bieber a copilărit în oraşul Stratford din provincia canadiană Ontario, dar în prezent locuieşte în Statele Unite ale Americii. Artistul canadian, care a câştigat, printre altele, patru American Music Awards şi un Grammy, a vândut peste 140 de milioane de albume la nivel global. Bieber a fost inclus în topul 10 al celor mai influente persoane din lume realizat de revista Forbes în 2011, 2012 şi 2013.

Ed Sheeran, în vârstă de 28 de ani, deţine patru premii Grammy. El este considerat un fenomen al genului folk-pop şi a fost cel mai bine vândut artist al anului 2017, potrivit International Federation of the Phonographic Industry, organizaţia care reprezintă interesele industriei de înregistrări muzicale la nivel global. Albumul lui Sheeran "Divide", al treilea din cariera sa, a fost cel mai bine vândut material discografic în 2017, iar "Shape of You" a fost single-ul care a înregistrat cele mai mari vânzări, potrivit organizaţiei.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici