Ediţia de anul acesta a Romanian Fashion Week, amânată - GALERIE FOTO

Ediţia din 2009 a Romanian Fashion Week a fost amânată pentru primăvara anului viitor, din lipsa fondurilor necesare pentru organizarea evenimentului, informează organizatorii.

344 afișări
Imaginea articolului Ediţia de anul acesta a Romanian Fashion Week, amânată - GALERIE FOTO

Prezentare a creaţilor din colecţia Dada, la ediţia din 2008 a Romanian Fashion Week Iaşi (Imagine: Mediafax Foto)

GALERIE FOTO

"Am decis să operăm această modificare pentru că ne dorim ca evenimentul să se desfăşoare doar la standardele pe care le-am impus în anii trecuţi. Aceasta pentru că Romanian Fashion Week nu este doar un alt eveniment de modă, ci un exemplu, dovedit, de profesionalism. Organizarea unei singure ediţii implică o echipă formată din peste 150 de specialişti şi un buget care variază între 200.000 şi 250.000 de euro, destinat în primul rând scenotehnicii şi susţinerii secţiunii «Debut», dedicată tinerilor designeri români", declară organizatorii.

"Cu toate greutăţile economice inerente acestei perioade, ne-am bucurat că partenerii tradiţionali au decis să rămână alături de noi. Ajustările de bugete, determinate de criza economică mondială, au făcut însă aproape imposibilă acoperirea tuturor cheltuielilor pe care acest eveniment le implică. În aceste condiţii, am apelat pentru susţinere atât la primarul oraşului Iaşi, Gheorge Nichita, cât şi la Ministerul Economiei", au menţionat organizatorii.

"Cu toate că Romanian Fashion Week este motorul unei industrii care asigură zeci de mii de locuri de muncă şi are un aport important la exporturile româneşti, Ministerul Economiei a considerat că el nu merita susţinut. Acelaşi răspuns l-am primit şi din partea primarului oraşului Iaşi, care ne-a comunicat că evenimentul nu poate beneficia de sprijinul bugetului local, pentru că întotdeauna s-a descurcat prin forţe proprii (cu toate că anul trecut el apare inserat în programul Iaşi 600, fără acordul organizatorilor sau sprijinirea financiară a Romanian Fashion Week)", declară designerul Irina Schrotter, iniţiatoarea evenimentului.

"În aşteptarea unui climat economic favorabil, am decis ca anul acesta să sprijinim prin alte acţiuni punctuale moda românească", anunţă organizatorii.

Timp de 12 ediţii, Romanian Fashion Week a prezentat, publicului de specialitate şi invitaţilor, colecţiile celor mai importanţi designeri din România, a sprijinit debutul unor nume considerate "consacrate" în prezent şi a încurajat şi ajutat dezvoltarea industriei de profil.

Printre participanţi s-au numărat Doina Levintza, Agnes Toma, Irina Schrotter, Răzvan Ciobanu, Jolidon, Cătălin Botezatu, Liza Panait, Wilhemina Arz, Rita Mureşan, Cristina Nichita, Stephan Pelger, Irina Marinescu, Lena Criveanu, Carmen Secăreanu, Ana Maria Lungu, Dinasty, Uniconf, Alina Botea, Lucian Pop, ER Fashion.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici