Editorial CTP: Inglourious Django

Coctailul de violenţă şi umor marca Tarantino e de multe ori delicios şi în „Django unchained”. Contractul de ficţiune cu spectatorul e clar de la început: dintele uriaş, înfipt într-un arc spiralat, care oscilează pe cotiga dentistului ambulant ne previne că tot ce urmează trebuie luat cum bolovano salis, adică nu în serios. Dintele fabulos este echivalentul pipei enorme a ofiţerului nazist interpretat de acelaşi Christoph Waltz în „Inglourious basterds” şi repetat manierist, cu mai puţin umor, în Dr. King Schultz din „Django”. De altfel, schema din „Inglourious” o regăsim în întregime.

Ce vâna echipa de evrei a lui Brad Pitt? Nazişti. Ce vânează sclavul negru eliberat Django? Negustori de sclavi. Înlocuind evreii cu negrii, Tarantino reia tema răzbunării totale a celor hăituiţi, concretizată finalmente iarăşi într-un „Shoah”, o ardere de tot. De fapt, Django, interpretat fără farmec de Jamie  Foxx, este dezvoltarea negrului Marcel, iubitul tinerei evreice Shoshanna în „Inglourious”, cuplul incendiator al cinematografului în care vor muri Hitler şi ai săi.

Citeşte mai departe materialul despre filmul „Django unchained” pe gandul.info.