Edward Norton s-a logodit cu o producătoare de film

Actorul american Edward Norton s-a logodit cu iubita sa, producătoarea de film Shauna Robertson, cu care are o relaţie de peste şase ani, informează Daily Mail.

44 afișări
Imaginea articolului Edward Norton s-a logodit cu o producătoare de film

Edward Norton s-a logodit cu o producătoare de film (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

Potrivit presei britanice, actorul în vârstă de 41 de ani ar fi cerut-o în căsătorie pe iubita lui în urmă cu trei săptămâni, în timp ce cuplul se afla într-o vacanţă în India.

Informaţia despre această logodnă nu a fost dezvăluită de starul american, ci de fosta lui logodnică, cântăreaţa Courtney Love.

Courtney Love şi Edward Norton au fost logodiţi timp de patru ani, în anii '90, iar rockeriţa americană, fosta soţie a lui Kurt Cobain, a vorbit despre logodna lui Norton într-un interviu acordat publicaţiei New York Post.

"Wow, era şi timpul! El are 41 de ani şi sunt împreună de şase ani. Îşi doreşte copii. Mă întreb ce inel de logodnă i-a cumpărat. Mie mi-a luat un inel de logodnă a cărui piatră era un rubin", a declarat Courtney Love.

Shauna Robertson este o producătoare de film care a colaborat recent la realizarea unor filme cu succes de casă, precum "Un pic însărcinată/ Knocked Up", "Super-răi/ Superbad" şi "Pineapple Express: O afacere riscantă".

Edward Norton şi Shauna Robertson sunt cofondatori ai Crowdrise, un site de caritate implicat în acţiunile de strângere de fonduri pentru sinistraţii din Japonia.

Edward Norton este un actor american cunoscut pentru roluri în filme precum "The Incredible Hulk", , "Iluzionistul", "Vălul pictat", "Frida", "Povestea X a Americii/ American History X" şi "Fight Club". Următorul proiect cinematografic al actorului american este lungmetrajul "Moonrise Kingdom", regizat de Wes Anderson, în care va juca alături de Bruce Willis şi Tilda Swinton.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici