Endeavour s-a conectat la Staţia Spaţială Internaţională

Naveta spaţială americană Endeavour, având la bord primul element al laboratorului japonez Kibo, s-a conectat cu succes la Staţia Spaţială Internaţională (ISS) pentru cea lungă misiune efectuată vreodată pentru asamblarea avanpostului spaţial.

10 afișări
Imaginea articolului Endeavour s-a conectat la Staţia Spaţială Internaţională

Endeavour s-a conectat la Staţia Spaţială Internaţională

Naveta americană a ajuns pe ISS, la 342 de kilometri deasupra Pământului, joi, în jurul orei 5.00 GMT, după o cursă de 48 de ore în spaţiu, cu o întârziere de 40 de minute faţă de ora prevăzută.

Înainte de conectarea la ISS, naveta a efectuat o piruetă, pentru ca cei trei ocupanţi ai Staţiei Spaţiale să realizeze aproximativ 300 de fotografii digitale ale părţii inferioare a navetei, o procedură de rutină de la accidentul navetei Columbia, din 2003. Inginerii de la NASA vor putea detecta astfel eventualele stricăciuni ale scutului termic care ar fi putut fi provocate de bucăţile de spumă izolatoare sau de fragmentele de gheaţă desprinse în primele minute ale ascensiunii pe orbită.

Naveta spaţială americană Endeavour, având la bord primul element al laboratorului japonez Kibo, a fost lansată pe ISS de la baza spaţială Kennedy, Florida, SUA, marţi, la ora 6.28 GMT. Japonia devine astfel membru cu drepturi depline al ISS alături de Statele Unite, Rusia şi Europa. Continentul european a devenit membru al Staţiei Spaţiale în februarie, când naveta spaţială Atlantis a livrat pe avanpostul spaţial laboratorul Columbus. Aceasta a fost prima lansare a unei navete spaţiale pe timp de noapte, din 2006.

Kibo ("speranţă" în japoneză, n.r.) este cu mult mai mare decât cele trei laboratoare deja existente pe Staţie (american, rus, european) şi vor fi necesare trei zboruri pentru ca acesta să fie asamblat. Japonia a investit 2,8 miliarde de dolari pentru acest laborator, în care se vor desfăşura experimente în microgravitate pentru pregătirea viitoarelor misiuni cu echipaj uman pe Lună şi Marte.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici