Eric Clapton a fost operat

Muzicianul Eric Clapton se află în convalescenţă, după ce a suportat o intervenţie chirurgicală de îndepărtare a unor pietre de pe vezica biliară, informează nme.com.

62 afișări
Imaginea articolului Eric Clapton a fost operat

Eric Clapton a fost operat (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

Renumitul chitarist a fost nevoit să anuleze concertul pe care ar fi trebuit să îl susţină vineri, 23 octombrie, la Madison Square Garden din New York, în cadrul unei gale Rock And Roll Hall Of Fame, pentru a se supune acestei intervenţii chirurgicale.

Agentul de presă al celebrului muzician britanic a declarat pentru BBC News că Eric Clapton se află în prezent în perioada de convalescenţă şi că se simte bine.

Eric Clapton a fost înlocuit la concertul newyorkez de Jeff Beck, alături de care urmează să susţină o serie de concerte la O2 Arena din Londra, în februarie 2010.

Eric Patrick Clapton, cunoscut şi sub porecla Slowhand, este un muzician, chitarist, cântăreţ şi compozitor britanic de muzică blues şi rock, laureat al mai multor premii Grammy.

Eric Clapton este considerat unul dintre muzicienii cei mai de succes ai secolelor al XX-lea şi al XXI-lea, având la activ performanţa unică în lumea muzicii rock'n'roll de a fi fost inclus de trei ori în Rock and Roll Hall of Fame (pentru The Yardbirds, Cream şi pentru întreaga sa carieră solo).

Privit adeseori atât de către critici, cât şi de către suporterii săi, ca unul dintre cei mai mari chitarişti ai tuturor timpurilor, Clapton s-a clasat pe locul al patrulea pe lista revistei muzicale Rolling Stone a Celor mai mari 100 chitarişti ai tuturor timpurilor ("100 Greatest Guitarists of All Time"), respectiv al 53-lea pe lista Imortalilor (100 Greatest Artists of All Time).

Layla

Tears In Heaven

Cocaine

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici