EUROVISION 2013: Primele şase melodii calificate în finală. Robert Turcescu şi trupa "Casa presei" au condus la distanţă în clasament

Primele şase melodii calificate în finala selecţiei naţionale EUROVISION 2013 au fost alese, sâmbătă seară, de juriul de specialitate şi prin voturile telespectatorilor.

14437 afișări
Imaginea articolului EUROVISION 2013: Primele şase melodii calificate în finală. Robert Turcescu şi trupa "Casa presei" au condus la distanţă în clasament

EUROVISION 2013: Primele şase melodii calificate în finală. Casa presei a condus la distanţă în clasament

Luminiţa Anghel, Electric Fence, Robert Turcescu cu trupa sa Casa Presei, Freestay, Cezar şi Tudor Turcu sunt primii şase calificaţi în finala naţională a concursului Eurovision 2013, care se va desfăşura la TVR, pe 9 martie, informează televiziunea publică.

Piesele interpretate de ei au primit cele mai multe voturi din partea publicului şi punctajele cele mai mari din partea juriului, în prima semifinală naţională, transmisă live, sâmbătă seară, pe TVR 1, TVR HD, TVR Internaţional şi www.tvrplus.ro.

Cei şase vor ocupa, în finala din 9 martie, poziţiile 1, 3, 5, 7, 9 şi 11 din concurs, conform tragerii la sorţi din finalul semifinalei, după cum urmează: 1. Casa Presei - "Un Refren" (muzică: Gabriel Basarabescu, text: Robert Turcescu); 3. Freestay - "Criminal Mind" (muzică, text: Matei Alexandru Mihai, Florin Ristei); 5. Luminiţa Anghel - "Unique" (muzică: Rafael Herrero, text: Rafael Herrero, Jose Juan Santana Rodriguez); 7. Cezar - "It's my life" (muzică, text: Cristian Faur); 9. Electric Fence - "Emilia" (muzică: David Ciente, Elena Luminiţa Vasile, Antonio Eduard Antemir, Lucian Indre, text: David Ciente, Elena Luminiţa Vasile); 11. Tudor Turcu - "Hello" (muzică şi text: Călin Pop, Norbert Kovacs).

Din juriul de specialitate al semifinalei au făcut parte compozitorii George Natsis, Eduard Cârcotă, Andrei Tudor, Mihai Ogăşanu, Crina Mardare, criticul muzical Dana Dorian şi regizorul muzical Sanda Cepraga.

Cei 16 concurenţi care s-au duelat în prima semifinală a selecţiei naţionale au fost, în ordinea intrării în concurs, Tudor Turcu, Casa Presei, Electric Fence, Diana Hetea, Station 4, Edict, Freestay, Maximilian Muntean, Brigitta & Mihai (feat. TIPS), Natalia Barbu, Spin & Cezar Dometi, Liviu Mititelu, Cezar, Tammy, Luminiţa Anghel şi Anthony.

În afara show-ului difuzat live, TVR a mai pus la dispoziţia fanilor Eurovision cinci stream-uri diferite, pe eurovision.tvr.ro, unde s-a putut urmări tot ce ţine de culisele evenimentului şi ce s-a întâmplat în Camera Verde.

Paula Seling, Andreea Bănică, Ovi şi Marius Rizea şi-au luat în serios rolurile celor patru membri ai trupei Abba. Ei vor prezenta Eurovision în aceeaşi formulă, atât duminică seară, la cea de-a doua semifinală, cât şi la finala din 9 martie. În Camera Verde, Oana Vlădescu şi Toader Păun au susţinut artiştii, s-au întreţinut cu bloggerii oficiali şi cu jurnaliştii acreditaţi la eveniment.

Seara de duminică va fi deschisă de Ovidiu Anton, urmat de Leticia, Mosquito, Alin Văduva, Al Mike feat. Renée Santana, Diana Matei, 9 Gardens, The Zuralia Orchestra, ABCD, Elena Cârstea Muttart, Narcis Iustin Ianău, Claudiu Mirea, Andrei Leonte, Cristian Prăjescu, Jul şi Phaser. Şi în cea de-a doua semifinală, juriul şi telespectatorii, în mod egal, vor decide cele şase piese care intră în finală.

Melodiile calificate în FINALA EUROVISION 2013 sunt următoarele:

Tudor Turcu, cu melodia "Hello"

Robert Turcescu şi trupa sa, Casa Presei, cu melodia "Un refren"

Electric Fence, cu melodia "Emilia"

Trupa FreeStay, cu melodia "Criminal Mind"

Cezar, cu melodia "It’s my life"

Luminiţa Anghel, cu piesa "Unique"

Concursul Eurovision 2013 se va desfăşura pe 14, 16 şi 18 mai, la Malmo, în Suedia.

Eurovision este cea mai importantă competiţie muzicală internaţională, organizată de European Broadcasting Union (EBU) - cea mai mare asociaţie a televiziunilor publice din Europa -, care se desfăşoară în fiecare an, începând din 1956.

European Broadcasting Union este o asociaţie cu sediul central la Geneva, cunoscută în special pentru organizarea competiţiei Eurovision. EBU reuneşte în prezent 74 de televiziuni din 56 de ţări din Europa, Africa de Nord şi Orientul Mijlociu. Din EBU face parte şi Televiziunea Română.

Cele mai bune performanţe ale României la acest concurs au fost: de două ori locul al treilea (Luminiţa Anghel & Sistem - Kiev, 2005; Paula Seling şi Ovi -Oslo, 2010) şi o dată locul al patrulea (Mihai Trăistariu - Atena, 2006).

Melodia românească cu cel mai mare punctaj obţinut în finala Eurovision (172 de puncte) este "Tornero", compusă de Eduard Cîrcotă şi interpretată de MihaiTrăistariu.

Trupa Mandinga, reprezentanta României la Eurovision 2012, s-a clasat pe locul al 12-lea în finala concursului, unde a concurat cu piesa "Zaleilah".

Eurovision este transmis în Europa, Australia, Canada, Egipt, Asia şi Statele Unite. Anul trecut, finala a avut o audienţă record de aproximativ 70 de milioane de telespectatori, iar numărul celor care au urmărit atât finala, cât şi semifinalele a fost de aproximativ 114,5 milioane, potrivit EBU.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici