Eurovision: În 1968, generalul Franco a cumpărat voturi pentru a reface imaginea Spaniei

Cântăreaţa spaniolă Massiel nu datorează talentului său victoria la Eurovision 1968, potrivit unui documentar realizat de o televiziune spaniolă, care a scos la iveală faptul că dictatorul Franco a cumpărat în acel an voturile europenilor pentru a reface imaginea Spaniei.

82 afișări
Imaginea articolului Eurovision: În 1968, generalul Franco a cumpărat voturi pentru a reface imaginea Spaniei

Cântăreaţa spaniolă Massiel

Nici talentul lui Massiel, nici cântecul acesteia, "La, la, la", în prezent celebru în toată Spania, nu au fermecat europenii, potrivit lui José Maria Iñigo, care în acel an era jurnalist al televiziunii naţionale spaniole (TVE). Acesta spune clar că rezultatele concursului "au fost trucate".

Spania, izolată de restul Europei din cauza regimului lui Francisco Franco (1939 - 1975), "avea mare nevoie să câştige concursul Eurovision, pentru a obţine o recunoaştere, chiar şi în acest domeniu", a spus Iñigo în acest documentar, care va fi difuzat joi, pe postul de televiziune spaniol La Sexta.

"Oficialii TVE şi ai caselor de discuri (spaniole, n.r.) au călătorit în Europa şi au propus artiştilor locali să le înregistreze albume sau să le cumpere drepturile asupra melodiilor, care în cele din urmă nu au mai fost difuzate, în schimbul unor voturi", a explicat acesta, potrivit unor imagini care au fost deja postate pe internet.

La patruzeci de ani după, britanicul Cliff Richard, atunci situat pe poziţia a doua, reclamă dreptul la victorie, după ce a aflat de acest truc.

"Am trăit atâţia ani cu eticheta de "numărul doi" încât ar fi formidabil dacă un reprezentant oficial al concursului mi-ar spune: «Cliff, tu ai câştigat blestematul de concurs»", a declarat cântăreţul, citat de cotidianul britanic The Guardian. Richard, care atunci a lansat ceea ce va deveni ulterior hitul "Congratulations", a adăugat că dacă s-ar întâmpla acest lucru ar fi "cea mai fericită persoană din lume".

Eurovision, organizat din 1956, este un concurs anual de muzică deschis tuturor ţărilor membre ale European Broadcasting Union (EBU). Anul acesta, concursul va reuni, la Belgrad, reprezentanţii a 43 de ţări pentru două semifinale (20 şi 22 mai) şi o finală (24 mai).

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici