Eva Longoria s-a despărţit de iubitul ei, Mark Sanchez

Actriţa americană Eva Longoria, în vârstă de 37 de ani, este din nou o femeie singură, după ce a decis să se despartă de iubitul ei din ultimele luni, Mark Sanchez.

285 afișări
Imaginea articolului Eva Longoria s-a despărţit de iubitul ei, Mark Sanchez

Eva Longoria (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

Actriţa americană, una dintre vedetele serialului "Neveste disperate", a confirmat la începutul lunii septembrie că avea o relaţie amoroasă cu un bărbat celebru. Acesta este Mark Sanchez, fundaşul echipei de fotbal american New York Jets, şi este cu 12 ani mai tânăr decât celebra actriţă, informează site-ul revistei People.

"Eva şi Mark s-au despărţit în termeni buni şi au rămas prieteni. Nu este nicio dramă", a declarat un prieten al celor două vedete, care au fost văzute adeseori împreună pe durata acestei veri.

Actriţa s-a despărţit cu câteva luni în urmă de un alt bărbat mult mai tânăr decât ea, Eduardo Cruz, fratele actriţei spaniole Penelope Cruz. Longoria şi Eduardo Cruz, în vârstă de 27 de ani, şi-au început relaţia în februarie 2011 şi s-au despărţit în luna iunie a acestui an.

Eva Longoria a obţinut divorţul de soţul ei, jucătorul de baschet Tony Parker, în ianuarie 2011, după ce acesta, care are în prezent 30 de ani, a recunoscut că a înşelat-o.

Mark Sanchez a avut în trecut relaţii cu alte două actriţe americane - Hayden Panettiere şi Jamie-Lynn Sigler - şi cu modelul Kate Upton, unul dintre "îngerii" casei de modă Victoria's Secret.

Eva Longoria a devenit celebră graţie personajului Gabrielle Solis din serialul de televiziune "Desperate Housewives/ Neveste disperate". Cele mai recente roluri de pe marele ecran pentru Eva Longoria datează din 2008, când a jucat în comedia "Numai peste cadavrul ei/ Over Her Dead Body", şi 2012, când a apărut în "For Greater Glory: The True Story of Cristiada". De asemenea, actriţa a dat voce unui personaj din animaţia "Arthur Christmas" (2011).

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici