Eve concertează vineri într-un club bucureştean - VIDEO

Cântăreaţa hip-hop Eve concertează, vineri, într-un club bucureştean, informează organizatorii, Turabo Society.

16 afișări
Imaginea articolului Eve concertează vineri într-un club bucureştean - VIDEO

Eve concertează vineri într-un club bucureştean (Imagine: about.com)

Câştigătoare a premiului Grammy, actriţă şi prezentatoare tv, Eve Jihan Jeffers s-a născut în Philadelphia, pe data de 10 noiembrie 1978.

Artista a vândut peste 7 milioane de albume în întreaga lume. În anul 2003, Eve a devenit mai mult decât o artistă hip-hop, dobândind propriul show tv, "Eve", care a fost difuzat timp de trei sezoane.

Cântăreaţă şi actriţă, Eve a cunoscut un real succes şi în lumea modei, odată cu lansarea propriei linii de îmbrăcăminte, intitulată "Fethis".

În anul 1999, artista şi-a lansat primul album solo, intitulat "Let There Be Eve…Ruff Ryders' First Lady".

Albumul a debutat pe locul întâi în Top Billboard 200, fiind pentru a doua oară când o artistă rap atinge această performanţă.

Cel de-al doilea album al artistei a apărut pe piaţă în anul 2001 şi a prezentat hiturile "Who's That Girl" şi "Let Me Blow Ya Mind", realizat în colaborare cu Gwen Stefani, recompensat cu un premiu Grammy.

Albumul "Scorpion" a debutat pe locul al patrulea în Top Billboard 200 şi a fost premiat cu Discul de Platină.

În vara anului 2002, Eve a realizat cel de-al treilea album al carierei sale, "Eve-Olution", ce a fost premiat, de aceasta dată, cu discul de aur. Primul extras pe single al albumului a fost "Gangsta Lovin", un duet cu Alicia Keys.

Au urmat apoi colaborări cu nume precum Jay-Z, Mary J. Blige, Sean Paul, Damian & Stephen Marley.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici