Familia Osbourne revine pe micile ecrane sub forma unui serial animat

Un serial TV animat intitulat "The F'n Osbournes", în care personajele principale vor fi inspirate de membrii familiei Osbourne - Ozzy, Sharon, Kelly şi Jack -, va fi produs începând din vara acestui an de compania Cuppa Coffee Studios, din Toronto, informează Reuters.

145 afișări
Imaginea articolului Familia Osbourne revine pe micile ecrane sub forma unui serial animat

Familia Osbourne revine pe micile ecrane sub forma unui serial animat (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

Compania Cuppa Coffee Studios, specializată în producţii de animaţie precum serialul "Ugly Americans", difuzat de postul Comedy Central, susţine că litera "F" din titlul serialului "The F'n Osbournes" vine de la cuvântul "'familie".

Potrivit lui Adam Shaheen, preşedintele companiei Cuppa Coffee Studios - care a creat serialul şi îl va coproduce alături de Sharon şi Jack Osbourne -, noul serial TV "va prezenta telespectatorilor acel gen de premise absurde şi animate pe care doar familia Osbourne ar putea să le născocească".

Producţia la serialul "The F'n Osbournes" va începe în vara acestui an. Compania Cuppa Coffee Studios speră să vândă drepturile de distribuţie ale show-ului la târgul de publicitate de la Cannes, care va avea loc la începutul lunii aprilie.

Deşi Sharon Osbourne a fost prezentă frecvent în ultimii ani pe micile ecrane nord-americane, graţie unor emisiuni precum "The Talk" şi "America's Got Talent", iar Kelly Osbourne, fiica celor doi, poate fi văzută cu regularitate în emisiunea "Fashion Police", difuzată de postul E!, noul serial "The F'n Osbourne" marchează prima reunire oficială a tuturor membrilor familiei Osbourne, într-un serial TV, după seria "Osbourne Reloaded", care a avut însă o viaţă scurtă pe postul Fox, în 2009.

Familia Osbourne a devenit celebră în 2002, graţie reality show-ului omonim realizat de postul MTV, care a fost recompensat cu un premiu Emmy. Se spune că acest reality show i-a relansat cariera lui Ozzy şi i-a făcut celebri pe ceilalţi membri ai familiei sale.

Ozzy Osbourne este membru fondator şi fost solist al trupei Black Sabbath, înfiinţată în Birmingham, Marea Britanie, în 1968. De-a lungul anilor, trupa britanică a vândut peste 100 de milioane de albume la nivel mondial.

Ozzy Osbourne a susţinut un concert şi la Bucureşti, pe 2 octombrie anul trecut, în cadrul turneului mondial de promovare a celui mai recent material discografic al său, intitulat "Scream", lansat în iunie 2010.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici