Fergie, solista grupului The Black Eyed Peas, este însărcinată

Fergie, solista grupului The Black Eyed Peas, a anunţat, prin intermediul unui mesaj postat luni pe Twitter, că este însărcinată, artista urmând să devină în acest an mamă pentru prima dată.

410 afișări
Imaginea articolului Fergie, solista grupului The Black Eyed Peas, este însărcinată

Fergie, Josh Duhamel (Imagine: Mediafax Foto/ AFP)

"Vom fi trei: Josh, eu şi bebeluşul!", a scris artista americană în acel mesaj. Ea a postat şi o fotografie în care apare alături de soţul ei, actorul Josh Duhamel.

Acesta va fi primul bebeluş al cuplului. Fergie şi Josh Duhamel s-au căsătorit în 2009.

Fergie, în vârstă de 37 de ani, al cărei nume real este Stacy Ferguson, s-a alăturat grupului The Black Eyed Peas în anul 2002, alături de care a înregistrat cel de-al treilea material discografic al trupei, "Elephunk", un disc care a avut un succes comercial deosebit.

Josh Duhamel, în vârstă de 40 de ani, s-a remarcat în filmele din seria "Transformers" şi va putea fi văzut în acest an pe marile ecrane în lungmetrajul "Safe Haven" în care interpretează rolul principal.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici