Fiecare consilier local din Orşova trebuie să recite o poezie la Festivalul Eminescu

Consiliul Local Orşova a adoptat o hotărâre care prevede ca fiecare consilier să recite câte o poezie de Mihai Eminescu, la cea de-a XX-a ediţie a "Festivalului Internaţional de Poezie - Eminescu", ce va avea loc în 14 ianuarie.

127 afișări
Imaginea articolului Fiecare consilier local din Orşova trebuie să recite o poezie la Festivalul Eminescu

Fiecare consilier local din Orşova trebuie să recite o poezie la Festivalul Eminescu (Imagine: Doru Nica/Mediafax Foto)

Hotărârea, care a primit 15 voturi "pentru" şi doua "împotrivă", a fost adoptată în 30 noiembrie 2010 şi a fost propusă de consilierul local PNL Dumitru Pătăşanu.

Pătăşanu a declarat, marţi, că iniţial a propus un proiect prin care Consiliul Local Orşova să aloce fonduri pentru organizarea ediţiei XX a "Festivalului Internaţional de Poezie - Eminescu", dar câţiva consilieri s-au opus, astfel că iniţiatorul a vrut să se "răzbune" şi a introdus amendamentul care presupune ca fiecare ales să recite câte o poezie.

"În afară de acordul ăsta în bani, am venit cu un acord doi, să pregătim câte o poezie de Eminescu pentru acest festival. S-a supus la vot amendamentul şi a trecut", a declarat Dumitru Pătăşanu.

Articolul 2 al HCL nr. 101/ 30.11.2010 menţionează că "se alocă suma de 1.200 lei reprezentând contribuţia Consiliului Local şi a Primăriei municipiului Orşova la bugetul festivalului, iar fiecare consilier trebuie să spună câte o poezie de Mihai Eminescu".

Valeriu Ungureanu, consilier local şi viceprimar PDL al municipiului Orşova, a declarat că hotărârea îi aminteşte de grădiniţă.

"Ca să ajungi să iei o hotărâre de consiliu local pentru a prezenta o poezie la un eveniment e ca la şcoală, ca la grădiniţă", a spus Ungureanu.

De partea cealaltă, Constantin Negulescu, consilier independent şi fost primar al municipiului Orşova, i-a ironizat pe consilierii care au votat proiectul.

"Atunci când a luat această hotărâre Consiliul Local cred că a fost lovit de flacăra violet sau albastră, numai aşa poţi vota ca fiecare consilier să spună câte o poezie", a spus Negulescu.

"Festivalul Internaţional de Poezie - Eminescu" este organizat de Fundaţia Culturală "Lumina" în parteneriat cu Primăria Orşova şi va avea loc în 14 ianuarie.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici