Filmul "Diaz", cu Monica Bîrlădeanu şi Ana Ularu, din 7 decembrie în cinematografele din România - VIDEO TRAILER

Filmul "Diaz/ Diaz: Don't Clean Up This Blood", în regia lui Daniele Vicari, cu Monica Bîrlădeanu şi Ana Ularu în distribuţie, va avea premiera în cinematografele din România pe 7 decembrie.

486 afișări
Imaginea articolului Filmul "Diaz", cu Monica Bîrlădeanu şi Ana Ularu, din 7 decembrie în cinematografele din România - VIDEO TRAILER

Filmul "Diaz", cu Monica Bîrlădeanu şi Ana Ularu, din 7 decembrie în cinematografele din România (Imagine: captură video)

Informaţia a fost făcută publică de Mandragora Movies, pe contul său oficial de Facebook.

Filmul "Diaz", o coproducţie Italia/ România/ Franţa, s-a aflat pe lista lungă, la ediţia din acest an, a nominalizărilor pentru premiile Academiei de Film Europene (EFA).

Totodată, "Diaz" a rulat în secţiunea Panorama Dokumente a Festivalului Internaţional de Film de la Berlin, la începutul acestui an.

Filmul spune povestea evenimentelor violente de la summitul G8 din Genova, din 21 iulie 2001. Trei sute de poliţişti au intrat într-o şcoală care era folosită de Forumul Social din Genova, organizaţia care a adus mii de persoane din lumea întreagă la summit pentru a protesta. Poliţiştii i-au bătut pe cei peste 100 de protestatari aflaţi în şcoală, evenimentul fiind descris ulterior de Amnesty International drept "cel mai crunt gest de violare a drepturilor democratice într-o ţară occidentală, după cel de-Al Doilea Război Mondial".

În afară de Monica Bîrlădeanu şi Ana Ularu, din distribuţie mai fac parte, printre alţii, Elio Germano, Claudio Santamaria, Jennifer Ulrich, Cosmin Seleşi, Adina Cristescu, Isabela Neamţu, Ioana Picoş, Clara Vodă, Andrei Mateiu.

Producători sunt Bobby Păunescu şi Domenico Procacci.

Monica Bârlădeanu este model şi actriţă, iar cariera ei include apariţii în producţii internaţionale, precum serialul american de succes "Lost" şi comedia "Buds for Life", şi roluri în filme româneşti, ca "Moartea domnului Lăzărescu", în regia lui Cristi Puiu. Monica Bârlădeanu a fost protagonista filmului "Francesca", debutul regizoral al lui Bobby Păunescu, ce a avut premiera în competiţia Orizzonti a Festivalului de la Veneţia din 2009. Actriţa a mai jucat şi în pelicula "Vallanzasca - Gli angeli del male", în regia lui Michele Placido, care a avut premiera tot la Veneţia, în 2010, în "Maternity Blues", de Fabrizio Cattani, şi "Itaker", semnat tot de Michele Placido. Totodată, Monica Bîrlădeanu joacă, alături de Andi Vasluianu, în filmul "Despre oameni şi melci", de Tudor Giurgiu, lansat la Festivalul Internaţional de Film Transilvania (TIFF) anul acesta.

Actriţa Ana Ularu a avut unul dintre rolurile principale în filmul "Italiencele" (2004), de Napoleon Helmis. Actriţa a mai jucat în scurtmetrajul "Turkey Girl", de Cristian Mungiu, din filmul colectiv "Obiecte pierdute/ Lost and Found", în "Hârtia va fi albastră", de Radu Muntean, dar şi în "Tinereţe fără tinereţe", al lui Francis Ford Coppola. Totodată, în 2010, ea a primit trofeul Boccalino - premiul criticii elveţiene pentru cea mai bună actriţă, la Festivalul Internaţional de Film de la Locarno, pentru rolul din "Periferic", de Bogdan George Apetri. Ana Ularu a câştigat şi premiul pentru cea mai bună actriţă într-un rol principal, pentru cel din filmul "Periferic", la ediţia din acest an a galei Gopo. De asemenea, Ana Ularu joacă în "Serena", cea mai recentă peliculă semnată de regizoarea daneză Susanne Bier, câştigătoarea de anul trecut a premiului Oscar pentru cel mai bun film într-o limbă străină ("In a Better World").

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici