Filmul "The Interview" a atras mulţi spectatori americani, care au salutat libertatea de exprimare

"The Interview", filmul produs de studiourile Sony Pictures despre un complot fictiv ce viza asasinarea liderului nord-coreean Kim Jong-un, a fost proiectat în peste 300 de cinematografe americane în prima zi de Crăciun şi a atras un număr mare de spectatori, informează Reuters.

343 afișări
Imaginea articolului Filmul "The Interview" a atras mulţi spectatori americani, care au salutat libertatea de exprimare

Filmul "The Interview" a atras mulţi spectatori americani, care au salutat libertatea de exprimare

De asemenea, lansarea acestui film a fost însoţită de numeroase declaraţii ale proprietarilor de cinematografe nord-americane, care au ţinut să salute cu această ocazie dreptul la libera exprimare.

Regizorii peliculei, Evan Goldberg şi Seth Rogen - cel de-al doilea fiind şi unul dintre protagoniştii acestei comedii, alături de James Franco -, i-au luat prin surprindere pe spectatorii din Los Angeles, apărând în faţa unui cinematograf local cu puţin timp înainte de începerea proiecţiei. Cei doi au ţinut să le mulţumească fanilor pentru sprijinul acordat.

Directorii studiourilor Sony Pictures au revenit în această săptămână asupra deciziei lor iniţiale de a anula lansarea acestui film, realizat cu un buget de 44 milioane de dolari, după ce un lanţ major de cinematografe din Statele Unite ale Americii a anunţat că va renunţa la difuzarea peliculei, în urma ameninţărilor violente proferate de Guardians of Peace (GoP), un grup de piraţi cibernetici care şi-au asumat responsabilitatea pentru atacul informatic comis luna trecută asupra grupului Sony.

Statele Unite ale Americii au acuzat Coreea de Nord de comiterea acelui atac cibernetic.

În China şi Coreea de Sud, două ţări care au graniţe comune cu Coreea de Nord, sute de mii de persoane au luat cu asalt site-urile ilegale de partajare de fişiere video pentru a vizona acest film.

În Statele Unite, managerii şi patronii de cinematografe au spus că nu există motive suficient de puternice pentru a se teme din cauza acelor ameninţări, iar proiecţiile de joi ale filmului "The Interview" au avut loc fără incidente.

Însă una dintre platformele online care au distribuit filmul înainte de lansarea ei în cinematografe, Xbox Live, deţinută de grupul Microsoft, a anunţat că utilizatorii ei au întâmpinat câteva dificultăţi în a se conecta pe această reţea, în cursul zilei de joi.

Un alt grup de piraţi cibernetici, Lizard Squad, a anunţat că se află în spatele acestor dificultăţi tehnice, întrucât ar fi piratat atât platforma Xbox Live a grupului Microsoft, cât şi platforma PlayStation Networks deţinută de Sony Corp - aceasta din urmă nedifuzând însă filmul "The Interview". Afirmaţia grupului Lizard Squad nu a putut fi verificată.

Nici Microsoft, nici Sony nu au oferit deocamdată explicaţii pentru acele probleme de conectare, deşi ambele servicii se aşteptau la un număr uriaş de conectări pe platformele lor, întrucât utilizatorii, care au cumpărat aceste dispozitive cu ocazia Crăciunului, urmau să se conecteze cu toţii în perioada acestor zile.

Traficul suplimentar pe reţeaua Xbox, generat de utilizatorii care descărcau filmul "The Interview", ar fi putut să exacerbeze problemele tehnice cu care s-a confruntat grupul Microsoft.

Filmul a fost disponibil şi pentru utilizatorii americani de internet prin intermediul platformelor Google Play, deţinută de Google Inc., şi YouTube Movie, ca şi pe site-ul www.seetheinterview.com, administrat de grupul Sony. Filmul poate fi văzut şi în Canada pe site-ul Sony şi pe site-ul Google Canada.

Purtătoarea de cuvânt a grupului Sony a declarat joi că nu deţine deocamdată o statistică exactă a numărului de descărcări online pentru acest film, iar studiourile Sony vor primi cifrele privind încasările obţinute în cinematografe abia în cursul zilei de vineri.

În acest film, care va fi proiectat atât în metropolele americane, cât şi în cinematografele din oraşe mai mici, prezintă aventurile prin care trec personajele interpretate de Seth Rogen şi James Franco, doi jurnalişti recrutaţi de CIA pentru a-l asasina pe liderul nord-coreean.

Sony Pictures a decis să lanseze filmul în Statele Unite ale Americii, după ce preşedintele Barack Obama, ca şi mai multe vedete de la Hollywood, precum George Clooney, dar şi politicieni democraţi şi republicani de la Washington, au avertizat Hollywood-ul, spunând că producătorii din Los Angeles riscă să creeze un precedent în domeniul autocenzurii.

Coreea de Nord a spus că acest film reprezint "un act de război".

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici