Francesco Napoli, No Mercy şi Bad Boys Blue la Zilele Humorului (Galerie Video)

Zilele oraşului Gura Humorului, care se vor desfăşura timp de patru zile la sfârşitul săptămânii şi cuprind şi Festivalul Umor la Gura Humorului, vor avea, în premieră, un concurs de preparat sarmale, un parc tematic al tradiţiilor, dar şi concerte cu Francesco Napoli, No Mercy sau Bad Boys Blue.

118 afișări
Imaginea articolului Francesco Napoli, No Mercy şi Bad Boys Blue la Zilele Humorului (Galerie Video)

No Mercy

Primarul oraşului Gura Humorului, Marius Ursaciuc, a declarat, luni, într-o conferinţă de presă, că Zilele Humorului debutează, joi, cu Festivalul Naţional de Interpretare Vocală şi Instrumentală “Doină, doină, cântec dulce” apoi cu un spectacol al generaţiei foarte tinere din staţiune şi cu o seară electro-house&trance.

A doua zi a manifestărilor include deschiderea celei de a XVIII-a ediţii a Festivalului Naţional de Grafică Satirică şi Literatură Umoristică "Umor…la Gura Humorului" şi lansarea ultimei apariţii editoriale a publicistului Tiberiu Avram. În a doua zi mai sunt programate să se desfăşoare o paradă a portului popular românesc a participanţilor la Festivalul Naţional de Interpretare Vocală şi Instrumentală "Doină, doină, cântec dulce", apoi gala laureaţilor acestui festival şi un concert susţinut de rapsozi populari.

Atelierele de grafică satirică vor fi amplasate pe Aleea Artiştilor, iar în parcul central al staţiunii va fi vernisată expoziţia cu aspecte ale vieţii tradiţionale bucovinene în cadrul Târgului Meşteşugarilor. În acest târg vor fi amenajate o stână, o fierărie, atelierul unui olar, un război de ţesut, dar şi sculpturi din lemn.

Tot în cursul zilei de vineri sunt prevăzute festivitatea de premiere a olimpicilor, competiţii şi demonstraţii sportive şi deschiderea oficială a Zilelor Humorului.

Iubitorii muzicii italiene îl pot asculta la Gura Humorului pe Francesco Napoli în concert.

Seara de vineri se încheie cu un Bal al Gospodarilor, o petrecere bucovineană la care accesul în sala de bal impune costumul popular.

Programul celei de a treia zile include un concurs gastronomic în aer liber, unde zece gospodine vor prepara sarmale după diferite reţete.

Totodată, vor fi organizate demonstraţii aviatice şi de paraşutism, vernisarea unor expoziţii personale care poartă semnătura lui Ştefan Popa Popa`s, Octavian Covaci, Aurel Ştefan Alexandrescu, Doru Ghiocel Olaş, Sorin Emil Badiu, Leonte Năstase, Ştefan Balog, expoziţia Asociaţiei Caricaturiştilor din Serbia, expoziţie documentară “Simplissicimus”, expoziţii In Memoriam :George Gavrilean şi Sorin Postolache şi vor fi lansate mai multe cărţi.

Seara se încheie cu un recital susţinut de Lavinia şi oncertele susţinute de trupele Proconsul şi No Mercy.

Ultima zi a manifestărilor incluse în cadrul Zilelor Humorului cuprinde festivitatea de premiere a laureaţilor Festivalului de Grafică Satirică şi Literatură Umoristică "Umor la… Gura Humorului", o paradă a portului popular, a cailor şi câinilor de rasă, un spectacol folcloric, o expoziţie canină, demonstraţii hipice şi concursuri forestiere, un recital susţinut de elevii Colegiului de Artă Suceava.

Seara de duminică îi are ca protagonişti pe Axiome, Smiley şi Pepe cu recitaluri, dar şi trupa Bad Boys Blue.

Zilele Humorului se încheie cu un foc de artificii şi cu inaugurarea fântânii arteziene muzicale din centrul oraşului.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici