GALERIE FOTO Lou, câinele cu cele mai lungi urechi din lume, a fost adoptat în copilărie. A fost dragoste la prima vedere

  • Datorită pavilioanelor sale supradimensionate, Lou a fost remarcat de femeia care l-a adoptat.
  • Lou are acum trei ani şi 34 de centimetri de urechi, o „anvergură” de peste 80 de centimetri.
  • Dimensiunile îl fac atât de unic încât a intrat în ediţia din 2022 a Guinness World Records.
3400 afișări
Imaginea articolului GALERIE FOTO Lou, câinele cu cele mai lungi urechi din lume, a fost adoptat în copilărie. A fost dragoste la prima vedere

Lou, câinele cu cele mai lungi urechi din lume, a fost adoptat în copilărie. A fost dragoste la prima vedere

Paige Olsen l-a adoptat în copilărie şi a mărturisit că a fost dragoste la prima vedere. Au fermecat-o urechile sale „extravagant de lungi”, care au crescut odată cu el.

Femeia, însă, nu I le-a măsurat niciodată şi nici nu s-a gândit niciodată că o împartă casa cu câinele cu cele mai lungi urechi din lume.

Asta până când, datorită „plictiselii pandemice”, a avut mai mult timp şi a decis să aplice pentru omologarea recordului.

Urechile lungi nu sunt o problemă pentru Lou şi nu necesită o atenţie specială, în afară de mai mult timp de curăţare.

Iarna, câinele poartă un încălzitor pentru gât, astfel încât pavilioanele lungi rămân calde chiar şi atunci când merge prin zăpadă.

Altfel, Lou este un câine normal, iar Paige speră că acest titlu „va inspira mulţi oameni să îmbrăţişeze unicitatea fiecărui animal de companie şi să-i iubească pentru totdeauna”.

 

 

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici