Gena tinereţii, descoperită de cercetătorii americani

Cercetătorii americani sunt mai aproape cu un pas de descoperirea "elixirului tinereţii" după ce au aflat despre o o genă cu rol cheie în procesul de îmbătrânire, potrivit unui studiu publicat în Genes and Development, informează dailymail.co.uk.

6 afișări
Imaginea articolului Gena tinereţii, descoperită de cercetătorii americani

Gena tinereţii, descoperită de cercetătorii americani

Cercetătorii de la Universitatea Stanford din California au descoperit că blocarea acestei gene are efecte dramatice şi rapide asupra pielii, în sensul că, într-o perioadă de doar două săptămâni, epiderma întinereşte vizibil.

Testele au fost realizate, până în prezent, doar pe cobai: după două săptămâni de la manipularea genei, pielea animalelor era asemănătoare cu cea a unui nou născut din punct de vedere al aspectului exterior. În plus, pielea prezenta trăsături biologice de întinerire, fiind mai groasă şi având un număr mai mare de celule care se divid.

Gena cunoscută sub numele de NF-kappa-B are rol cheie în procesul de îmbătrânire atât la cobai cât şi la oameni. Aceasta activează sau inactivează anumite gene care intervin în procesul de îmbătrânire.

Dezvoltarea unui medicament care blochează această genă ar putea avea efecte uimitoare asupra pielii umane. Totuşi, specialiştii se tem că manipularea genei ar putea provoca apariţia cancerului, ceea ce înseamnă că acest medicament nu ar fi unul de uz cosmetic.

"Ai putea avea parte de o tinereţe prelungită, dar la un preţ mare", a declarat profesorul Howard Chang, coordonatorul studiului.

În schimb, medicamentul ar putea fi utilizat pe termen scurt de specialişti, mai ales pentru vindecarea rapidă a rănilor la persoanele în vârstă.

Studiul a fost publicat la câteva zile după ce o companie americană, Sirtris Pharmaceuticals, a anunţat că va testa, începând de anul viitor, un medicament care întârzie procesul de îmbătrânire şi previne diabetul. Este vorba de o pilulă concentrată cu resveratrol, o substanţă chimică ce se găseşte din abundenţă în struguri, care poate preveni o serie lungă de boli, precum cancer, boli cardiace şi Alzheimer.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici