Gina Pistol îşi joacă propriul rol în telenovela "Iubire şi onoare"

Gina Pistol îşi va juca propriul rol în cel mai recent proiect MediaPro Pictures pentru postul Acasă, telenovela "Iubire şi onoare", informează televiziunea.

132 afișări
Imaginea articolului Gina Pistol îşi joacă propriul rol în telenovela "Iubire şi onoare"

Gina Pistol îşi joacă propriul rol în telenovela "Iubire şi onoare" (Imagine: Liviu Adascalitei/Mediafax Foto)

Personajul pe care îl va interpreta Gina Pistol într-un episod este o femeie frumoasă, admirată, cunoscută în lumea showbiz-ului, care atrage bliţurile paparazzilor şi se învârte în cafenelele din Dorobanţi.

"Am acceptat cu plăcere propunerea de a juca în telenovelă, încă nu am filmat, dar aştept cu nerăbdare. Îi cunosc pe o parte dintre actorii cu care voi juca, aşa că sunt convinsă că filmările vor merge ca pe roate", spune Gina Pistol.

După discuţia pe care a avut-o cu producătorii telenovelei, Gina Pistol a plecat din Buftea cu textul pe care trebuie să îl înveţe pentru filmare.

Ginei Pistol i se pare foarte interesant subiectul telenovelei, povestea de iubire dintre un arab şi o româncă şi conflictul dintre două lumi cu reguli şi concepţii diferite: "Sunt multe lucuri pe care nu le ştim despre lumea arabă, le auzim doar de la alţii. Cum a fost cazul telenovelei «Inimă de ţigan», care a tratat viaţa romilor. Producţia «Iubire şi onoare» trebuie urmărită pentru că în felul acesta românii vor afla lucruri interesante despre lumea orientală, care este foarte frumoasă, misterioasă, pasională".

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici