Gorilele, specie pe cale de dispariţie, vor deveni vedete online

Autorităţile din Uganda intenţionează să îşi transforme în staruri online gorilele pe cale de dispariţie care trăiesc în zonele montane ale ţării, beneficiind în acest sens de sprijinul unor celebrităţi de la Hollywood, informează BBC News Online.

44 afișări
Imaginea articolului Gorilele, specie pe cale de dispariţie, vor deveni vedete online

Gorilele, specie pe cale de dispariţie, vor deveni vedete online

Oficialităţile ugandeze au decis să lanseze site-ul "Friend a Gorilla" pentru a le permite utilizatorilor să devină prieteni cu animalele prin intermediul Facebook, contra unei taxe de un dolar.

Jason Biggs, starul comediei pentru adolescenţi "American Pie", a fost doar unul dintre actorii care au mers în Kampala pentru a ajuta la lansare.

Pentru moment, nu se ştie cât de des îşi vor actualiza status-ul, însă oficialiii speră că această acţiune îi va ajuta să popularizeze Uganda şi să colecteze fonduri pentru conservare.

În Africa, în acest moment mai trăiesc doar circa 700 de gorile, majoritatea în munţii Virunga, în regiunile de frontieră ale Rwandei, Ugandei şi Republicii Democrate Congo.

Multe dintre aceste animale au fost ucise de militanţii din aceste regiuni.

Lillian Nsubuga, responsabil al Uganda Wildlife Authority, a declarat, într-un program despre Africa transmis de BBC, că speră că această iniţiativă va reuşi să colecteze fonduri pentru îngrijirea gorilelor şi va promova Uganda ca destinaţie turistică.

"Oricine are cont pe Facebook va putea să acceseze acest micro-site şi să ajungă pe site-ul nostru", a spus ea. "Când ajung pe site, internauţii găsesc descrieri şi imagini ale gorilelor din National Park", a adăugat ea, precizând că fiecare internaut va putea stabili care animal îi place cel mai mult.

"Dacă îţi place o anumită gorilă şi o alegi ca «prieten», plăteşti un dolar şi imaginea acesteia va apărea pe pagina ta de Facebook, astfel încât, pe lângă prietenii umani, poţi avea şi prieteni gorile", a spus ea

Site-ul "Friend a Gorilla" va fi lansat sâmbătă.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici