- Home
- Life-Inedit
- STOCKHOLM, (17.04.2009, 16:36)
Grupul suedez Roxette ar putea să se reunească
Grupul suedez Roxette se află în negocieri pentru o posibilă reunire, după o pauză de cinci ani de la ultimul proiect muzical al trupei, informează contactmusic.com.

Grupul suedez Roxette ar putea să se reunească
Celebra trupă suedeză a concertat pentru ultima oară în 2002, cu puţin timp înainte ca solista grupului, Marie Fredriksson, să fie diagnosticată cu o tumoare cerebrală.
Marie Fredriksson l-a revăzut totuşi pe fostul ei coleg de trupă, Per Gessle, în 2004, cu ocazia celebrării celei de-a 25-a aniversări a grupului, dar apoi cei doi muzicieni au preferat să se concentreze asupra proiectelor solo.
În prezent, însă, Per Gessle consideră că o reunire a grupului Roxette este posibilă în viitorul apropiat. "Într-un mod sau altul, cred că vom face ceva împreună, chiar dacă nu va fi, poate, un turneu. Nu ştiu exact când se va întâmpla acest lucru, dar nu văd niciun motiv care ar putea să ne împiedice. Este o chestiune care depinde de cum se va simţi Marie şi de proiectele mele curente", a precizat compozitorul şi chitaristul trupei Roxette.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Crin Antonescu, despre referendumul pentru suspendarea lui Iohannis: Nu avem nevoie de o dezbatere despre Klaus Iohannis, ci de o dezbatere despre viitor
-
Partidul de guvernământ din Kosovo a câştigat alegerile. Caută aliaţi pentru a forma Guvernul
-
Israelul îşi retrage trupele din Coridorul Netzarim din Gaza. Sute de palestinieni se întorc în nordul Fâşiei
Trupa suedeză Roxette a devenit cunoscută în anii '90, fiind considerată una dintre cele mai populare din lume. Celebrul duet a avut patru piese care au ajuns pe prima poziţie a clasamentelor muzicale din Statele Unite: "The Look", "Listen To Your Heart", "It Must Have Been Love" şi "Joyride".
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.




PROSPORT.RO

GANDUL.RO


ULTIMA ORǍ
vezi mai multe