Guillermo del Toro va regiza filme pentru Universal până în 2017

Guillermo del Toro va semna un contract până în 2017 cu casa de producţie Universal, regizorul mexican urmând să regizeze în această perioadă cel puţin patru filme, printre care se numără "Frankenstein," "Dr. Jekyll and Mr. Hyde", "Slaughterhouse Five".

12 afișări
Imaginea articolului Guillermo del Toro va regiza filme pentru Universal până în 2017

Guillermo del Toro va regiza filme pentru Universal până în 2017 (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

Iniţial, Guillermo del Torro - regizorul lungmetrajului  "Pan's Labyrinth"  - a avut un contract pe trei ani cu Universal, semnat în iunie 2007, dar, în prezent, mexicanul şi casa de producţie se pregătesc pentru un parteneriat pe termen lung, care include cel puţin patru noi proiecte, informează publicaţia Variety.

Trei dintre producţii sunt remake-uri: "Frankenstein", "Dr. Jekyll and Mr. Hyde" şi "Slaughterhouse Five" (după romanul "Abatorul nr 5, de Kurt Vonnegut, n.r.). Acestora li se alătură "Drood", o adaptare a unui roman de Dan Simmons, care va fi publicat în luna februarie 2009.

Una dintre priorităţile regizorului va rămâne, însă, în următorii cinci ani, filmul "The Hobbit".

Del Torro a început să lucreze deja la scenariul filmului, împreună cu regizorul Peter Jackson, Fran Walsh şi Philippa Boyens. Romanul "Bilbo the Hobbit", de J.R.R. Tolkien, va fi realizat în două noi lungmetraje.

Primul film va fi o adaptare a celebrului roman scris în 1937, în timp ce al doilea va fi o adaptare a unor diverse lucrări şi note ale lui Tolkien şi ar face legătura dintre povestea hobbit-ului Bilbo şi trilogia "Stăpânul inelelor", publicată în perioada 1954 - 1955.

Deşi ordinea următoarelor cinci proiecte nu a fost stabilită, reprezentanţii casei de producţie Universal spun că "Drood" ar putea fi primul film realizat după "The Hobbit".

Universal mai are în vedere un angajament suplimentar - o adaptare după "At the Mountains of Madness", cartea lui H.P. Lovecraft.

Şi de parcă Guillermo del Toro nu ar avea destule proiecte planificate, Universal intenţionează să realizeze încă două adaptări: una după romanul apocaliptic "Hater" a lui David Moody, pe care mexicanul îl va produce împreună cu Mark Johnson, fără a-l regiza, şi o alta, după scenariul "Crimson Peak", scris de regizor şi colaboratorul său, Matthew Robbins.

Între timp, del Toro aşteapă şi o confirmare a întenţiei studioului U de a realiza o continuare pentru "Hellboy 2: The Golden Army".

Pan's Labyrinth Trailer

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici