Harrison Ford va interpreta pentru a cincea oară rolul Indiana Jones

Actorul american Harrison Ford, în vârstă de 68 de ani, va interpreta din nou rolul arheologului Indiana Jones, în cel de-al cincilea film din această franciză de succes, informează femalefirst.co.uk.

34 afișări
Imaginea articolului Harrison Ford va interpreta pentru a cincea oară rolul Indiana Jones

Harrison Ford va interpreta pentru a cincea oară rolul Indiana Jones (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

Filmul va fi produs de George Lucas şi va fi regizat de Steven Spielberg.

"Dacă există cu adevărat un lucru asupra căruia suntem de acord toţi trei, atunci acel lucru este faptul că ne-ar plăcea să facem acest film. George (George Lucas, n.r.) lucrează la un scenariu, însă nu am văzut deocamdată nimic scris pe hârtie. Am discutat însă cu toţii despre acest proiect. Va fi amuzant şi mi-ar plăcea să interpretez din nou acest rol", a declarat Harrison Ford.

Recent, presa americană a afirmat că Ford încearcă să îl facă pe Sean Connery să renunţe la ideea pensionării şi să interpreteze din nou rolul tatălui personajului principal, pe care l-a jucat şi în lungmetrajul "Indiana Jones şi Ultima cruciadă" (1989).

"Cu toţii încearcă să îl convingă pe Sean Connery să interpreteze din nou rolul profesorului Henry Jones Senior. Îl vor pentru acest ultim film din serie. Toată lumea speră ca el să accepte rolul, chiar dacă acesta va fi unul secundar. Am auzit că Harrison Ford i-a trimis cadouri pentru a încerca să îl convingă. Cred că ar putea să accepte. Producătorii vor accepta condiţiile lui", a declarat o sursă de la Hollywood.

Cunoscut pentru rolurile din seriile "Indiana Jones" şi "Războiul Stelelor", Harrison Ford a declarat în trecut că preferă ca publicul să-şi amintească de el pentru roluri precum cele din "Martorul" - care i-a adus singura nominalizare la premiul Oscar pentru rol principal - şi "The Mosquito Coast", cu Helen Mirren şi River Phoenix, două filme de Peter Weir. Ford a mai jucat în filme precum "Sabrina", în regia celebrului Sydney Pollack, şi "Crossing Over", în regia lui Wayne Kramer.

Precedentele patru filme din franciza "Indiana Jones" au avut încasări de 1,98 miliarde de dolari la nivel mondial.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici