Hugh Jackman şi Quentin Tarantino, prezenţi la gala "Scream 2009"

Actorii Hugh Jackman, Quentin Tarantino, Tobey Maguire şi Megan Fox vor fi prezenţi, sâmbătă, la gala "Scream 2009", un eveniment anual prin care sunt celebrate producţiile de televiziune şi cinematografice aparţinând genurilor fantasy, horror şi science-fiction, relatează accesshollywood.com.

30 afișări
Imaginea articolului Hugh Jackman şi Quentin Tarantino, prezenţi la gala "Scream 2009"

Hugh Jackman şi Quentin Tarantino, prezenţi la gala "Scream 2009"

Cei patru şi-au confirmat prezenţa la această gală, transmisă de postul de televiziune Spike TV, de la Greek Theater din Los Angeles, pe 27 octombrie.

Liv Tyler, Sam Raimi, Elijah Wood şi Stan Lee, o legendă a cărţilor de benzi desenate, vor fi prezenţi şi ei la cea de-a patra ediţie a galei "Scream", evenimentul care celebrează producţiile de televiziune şi cinematografice aparţinând genurilor fantasy, horror şi science-fiction.

Fanii filmelor din aceste categorii pot să îşi voteze favoriţii online pe site-ul oficial al postului tv care difuzează gala, spike.com.

Vampirii vor fi bine reprezentaţi la gala din acest an. Întreaga distribuţie a serialului HBO "True Blood", dar şi Taylor Lautner, starul din "Amurg/ Twilight", vor participa la această gală, unde vor fi prezentate şi câteva imagini din "New Moon", următorul film din franciza "Amurg".

Hugh Jackman, câştigător al unui premiu Tony pentru rolul din "The Boy From Oz", are reputaţia unui actor talentat, care a fost distribuit în roluri diverse, în filme de acţiune, precum "Cod de acces: Swordfish" şi "Van Helsing", dar şi romantice - "Australia" (2008). Actorul a mai putut fi văzut în "Prestigiul", "Fântâna" şi în "Bomba zilei/ Scoop", de Woody Allen, unde i-a dat replica lui Scarlett Johansson.

Deşi este acuzat de critici că trivializează şi estetizează violenţa, Quentin Tarantino este câştigătorul unui premiu Oscar şi al unui Palme d'Or, distincţii obţinute pentru filmul "Pulp Fiction" (1994). Remarcat încă de la debutul său regizoral, cu "Reservoir Dogs" (1992), Tarantino şi-a surprins de fiecare dată publicul graţie unor pelicule precum "Jackie Brown" (1994), "Kill Bill Vol. 1" (2003) şi "Kill Bill Vol. 2" (2004). Cel mai recent film al său este "Ticăloşi fără glorie", cu Brad Pitt în rolul principal, lansat la Festivalul de la Cannes 2009.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici