Prima pagină » Life-Inedit » În Italia, unele restaurante adaugă automat bacșișul în nota de plată, fără să întrebe clientul

În Italia, unele restaurante adaugă automat bacșișul în nota de plată, fără să întrebe clientul

Verificarea notei de plată la restaurant a devenit mai importantă ca oricând. În tot mai multe localuri apare o nouă taxă, prezentată drept „contribuție voluntară”, care în realitate poate fi adăugată automat pe bon, fără ca clientul să își dea acordul explicit, arată Il Post.
În Italia, unele restaurante adaugă automat bacșișul în nota de plată, fără să întrebe clientul
Sursa foto: Mediafax Foto/DPA/Hepta

Potrivit publicației Il Post, subiectul a devenit viral în Italia după ce influenceri și specialiști în protecția consumatorilor au atras atenția asupra unor cazuri în care bacșișul era inclus în nota de plată sub denumiri ambigue.

Un bacșiș de 10%, adăugat fără să fie cerut

Unul dintre cele mai comentate cazuri a fost relatat de influencera italiană Carlotta Roncarà, care, după o cină la restaurantul unui hotel din Forte dei Marmi, a observat pe bon o sumă suplimentară de 50 de euro, reprezentând 10% din valoarea consumației. Suma era trecută drept „Contribuție voluntară”, iar femeia spune că nimeni nu i-a explicat existența acestei taxe înainte de plată.

Imagine ilustrativă. Napoli. Inaugurarea noii pizzerii gourmet „Crazy Pizza” a lui Flavio Briatore. Sursă imagine: Napolipress/IPA via ZUMA Press

După ce a contactat restaurantul, reprezentanții acestuia i-au transmis că era vorba despre un bacșiș opțional și că plata lui era acceptată prin simpla verificare a bonului. Ulterior, conducerea hotelului a susținut că sistemul fusese introdus pentru a aplica noile reguli fiscale privind bacșișurile electronice și că, în cazul respectiv, ar fi fost vorba despre o neînțelegere.

Ce spune legea din Italia

În Italia, legislația adoptată în 2023 a creat un sistem prin care bacșișurile plătite electronic beneficiază de un regim fiscal avantajos, fiind impozitate cu doar 5%, iar angajatorii au obligația să le distribuie personalului.

Totuși, specialiștii subliniază că un bacșiș rămâne, prin definiție, un gest voluntar al clientului și nu poate fi inclus automat în nota de plată. Avocatul Massimiliano Dona, specializat în protecția consumatorilor, atrage atenția că niciun cost prezentat drept „voluntar” nu poate fi perceput fără acordul explicit al clientului.

„Nu poți adăuga o sumă și să îi ceri consumatorului să solicite eliminarea ei. Un astfel de sistem de tip «acceptare prin tăcere» este interzis în relația cu consumatorii”, explică acesta.

Practica se extinde în restaurante și hoteluri

Situații similare au fost semnalate și în alte localuri. Într-un bar din Roma, de exemplu, în meniu apărea mențiunea că la nota de plată se adaugă un „serviciu de apreciere discreționar” de 15%, fără a preciza clar că este vorba despre un bacșiș și fără a explica dacă acesta poate fi refuzat. Potrivit organizațiilor de protecție a consumatorilor, astfel de formulări pot induce în eroare clienții, mai ales pe cei care nu verifică atent bonul fiscal.

De ce apare tot mai des această taxă

Fenomenul este întâlnit în special în restaurantele și hotelurile frecventate de turiști străini, obișnuiți să lase bacșiș. În ultimii ani, restaurantele au început să introducă tot mai multe costuri suplimentare, de la taxe pentru anumite servicii până la mici sume adăugate pentru diverse facilități. În cazul bacșișului, avantajul este și unul fiscal, deoarece acesta beneficiază de un regim de taxare mai favorabil decât alte venituri. Reprezentanții Federației Italiene a Localurilor Publice recomandă o soluție folosită deja în alte țări: terminalele de plată care îi întreabă pe clienți, înainte de finalizarea tranzacției, dacă doresc să lase bacșiș și în ce valoare. În acest fel, alegerea rămâne una clară și voluntară.

Recomandarea video