Inelele lui Saturn sunt formate din fragmente de sateliţi naturali

Descoperirea unei serii de mici sateliţi naturali, cu ajutorul sondei Cassini, în cel mai mare dintre cele şapte inele ale lui Saturn, vine în sprijinul teoriei potrivit căreia aceste inele sunt rezultatul exploziilor sateliţilor îngheţaţi ai planetei, informează AFP.

7 afișări
Imaginea articolului Inelele lui Saturn sunt formate din fragmente de sateliţi naturali

Inelele lui Saturn sunt formate din fragmente de sateliţi naturali

Exploziile sateliţilor îngheţaţi ai planetei Saturn au avut loc pe parcursul a zeci de milioane de ani, potrivit studiului realizat de cercetătorii de la Universitatea din Colorado.

Pe baza imaginilor primite de la sonda italo-americană Cassini, astronomii au calculat că opt sateliţi din inelul exterior al lui Saturn, cu un diametru cuprins între 60 şi 140 de metri şi înconjuraţi de fragmente de corpuri cereşti, provin dintr-un singur obiect cu un diametru de 20 de kilometri.

Acest mare satelit natural a început să se fragmenteze în urmă cu 30 de milioane de ani, după ce s-a lovit de o cometă sau un asteroid.

Descoperirea sondei Cassini şi calculele efectuate de echipa de astronomi vin în sprijinul teoriei potrivit căreia inelele lui Saturn sunt formate din mai mulţi sateliţi naturali care s-au fragmentat de-a lungul mai multor zeci de milioane de ani.

Potrivit unei teorii concurente, inelele s-au format în acelaşi timp cu Saturn şi ar fi formate din fragmente care nu s-au lipit de planetă, dar sunt reţinute în jurul acesteia, pe orbită.

Originea şi evoluţia inelelor planetare constituie una dintre problemele încă nerezolvate de astronomi. Înţelegerea proceselor ar putea ajuta la înţelegerea modului de formare a discurilor care au dat naştere planetelor, potrivit autorilor studiului.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici