Inima bate pe ritmul UNTOLD. GALERIE FOTO de la primele două nopţi de poveste ale Festivalului

Festivalul Untold este deja un fenomen în Cluj, sute de mii de oameni amatori de muzică venind la cel mai impresionant festival de muzică din România, cu o atmosferă magică pe timp de noapte, dar şi de zi, într-o călătorie prin diferite genuri muzicale. Mai jos, o galerie cu experienţa Untold.

3989 afișări
Imaginea articolului Inima bate pe ritmul UNTOLD. GALERIE FOTO de la primele două nopţi de poveste ale Festivalului

Inima bate pe ritmul UNTOLD. GALERIE FOTO de la primele două nopţi de poveste ale Festivalului

4 august, prima seară de Festival, a început în forţă pentru publicul Untold cu opening show-ul de pe Cluj Arena, în centrul unui decor de o complexitate impresionantă. Liderii topurilor internaţionale au ridicat sute de mii de mâini spre cerul Clujului în primele două nopţi de poveste, Borgore, Rudimental, Hardwell şi Tujamo fiind doar câteva din numele mari care şi au ţinut în picioare fanii până la răsăritul soarelui cu un entuziasm neîntrerupt.

Cele patru zile de festival au venit cu cinci headlineri EDM, cinci dintre cei mai doriţi artişti de către publicul din România şi în special, de către publicul Untold. Faithless, Parov Stelar, Scooter, Chase&Status Dj, Sasha, Clean Bandit, James Arthur, RudimentalDj, Lost Frequencies, Dub Fx, Kwabs, Netsky Dj, PendulumDj, Dannic, Dubfire, Sharam, Nahko, Route 94, Jamie Jones, The Asteroids Galaxy Tour, Ella Eyre, Y akoto, Jeru The Damaja si Mazde sunt doar câţiva dintre artiştii care creează o atmosferă unică şi vor face în această vară fanii să vibreze la Untold Festival.

La scenele celui mai bun festival din Europa, publicul se lasă în voia unei experienţe complete şi a unei aventuri prin diferite genuri muzicale: electronic, live acts, dance&trance, house-techno, drum&bass. Fie că sunt câştigători de premii Grammy sau discuri de platină şi aur, cu toţii au ales să completeze lista artiştilor de anul acesta.

Untold a fost desemnat Best Major Festival în cadrul European Festival Awards 2015, eveniment ce a avut loc în Groningen, Olanda. O altă recunoaştere a venit din partea celui mai de seamă reprezentant naţional al industriei de marketing şi comunicare, International Advertising Association Romania (IAA) care a oferit festivalului titlul de Brandul Anului 2015.

Cea de-a doua ediţie a Festivalului Untold se încheie duminică seară, la Cluj-Napoca.

Programul complet al ultimei zile de festival poate fi găsit la adresa: https://untold.com/ro/program.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici