Ioan Oltean a reclamat Poliţiei că cineva i-a creat un cont fals pe Facebook

Secretarul general al PDL, Ioan Oltean, a declarat, sâmbătă, că a depus o plângere la Poliţie după ce cineva i-a creat un cont fals pe Facebook în care apăreau diverse informaţii nereale despre el, între care şi faptul că i-ar plăcea manelele.

369 afișări
Imaginea articolului Ioan Oltean a reclamat Poliţiei că cineva i-a creat un cont fals pe Facebook

Ioan Oltean a reclamat Poliţiei că cineva i-a creat un cont fals pe Facebook

Ioan Oltean a declarat, într-o conferinţă de presă, că are un cont oficial de Facebook, administrat de consilierul său personal Gabriela Montoiu, şi că la sfârşitul anului trecut i-a fost semnalat faptul că mai are încă un cont, de data aceasta fals, în care apăreau diverse informaţii neadevărate despre el, printre care faptul că i-ar plăcea manelele.

"Cineva m-a sunat şi m-a atenţionat că am un cont fals de Facebook, eu care nu m-am uitat niciodată (pe Facebook-n.r.). Nu ştiu cine a făcut acest cont fals. Vreun prieten, cine putea să facă! Am depus o plângere la Poliţie. Nu am niciun fel de informaţie legat de cine ar fi putut să-mi creeze un astfel de cont. Nu am mai vorbit cu cei de la Poliţie de când am depus plângerea penală. Nu m-au chemat să dau declaraţie", a spus Ioan Oltean.

Întrebat de ce este deranjat de contul fals din moment ce nu este utilizatorul acestei reţele de socializare, Oltean a spus, răzând, că a făcut o greşeală (contul real - n.r.) cu consecinţe vizibile.

"Nu, nu sunt utilizator de Facebook. În primul rând, mie nu îmi place să-mi fac poze. În al doilea rând, nu am timp să mă ocup de Facebook. Am făcut şi eu o greşeală (a spus el râzând - n.r) şi uite la ce s-a ajuns. La modul foarte serios însă, atunci când s-a făcut contul fals, eram curios şi eu cine îşi permite să facă aşa ceva", a declarat Ioan Oltean.

La remarca unui jurnalist, potrivit căreia Ioan Oltean i-a criticat de mai multe ori pe politicienii care folosesc Internetul ca mijloc de comunicare, acesta a afirmat că nu crede că "politica se face pe blog".

Ioan Oltean s-a declarat deranjat şi de comentatorii anonimi din presa on-line.

"Dacă eu personal am ceva de spus ceva despre cineva, o spun. Nu mă ascund niciodată în spatele unui nume fals. Văd atâta lume care scrie şi comentează pe presa on-line. Dacă am ceva să-i spun lui Emil Radu Moldovan (liderul judeţean al PSD Bistriţa-Năsăud - n.r) sau lui Emil Boc, le spun în faţă. Nu voi scrie nici că sunt «ciupitu», că sunt «pârlitu», «şarpele» sau «crocodilu'» sau «broscoiul». (...) Recunosc, mă uit pe presa on-line şi mă uit şi la comentarii să văd ce mai zic de mine. Sigur, asta este. Atât pot, atât dau. Nu mă enervează, râd, dar nu-mi permit să judec un om fără să ştiu ceva despre el", a adăugat Oltean.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici