Jeff Hanneman, fondator al trupei Slayer, a murit la vârsta de 49 de ani

Chitaristul american Jeff Hanneman, cofondator al trupei de heavy metal Slayer, a murit la vârsta de 49 de ani, joi, într-un spital din sudul Californiei, au anunţat colegii de formaţiei ai acestuia, pe site-ul lor oficial.

2326 afișări
Imaginea articolului Jeff Hanneman, fondator al trupei Slayer, a murit la vârsta de 49 de ani

Jeff Hanneman, fondator al trupei Slayer, a murit la vârsta de 49 de ani (Imagine: Bogdan Iordache/Mediafax Foto)

Colegii de formaţie ai lui Hanneman au mai spus că acesta a murit din cauza unei insuficienţe hepatice, în timp ce se afla în spital, dintr-un motiv care nu a fost făcut public.

Hanneman a înfiinţat trupa Slayer cu colegul său chitaristul Kerry King, în 1981, într-o suburbie a oraşului Los Angeles.

Hanneman este celebru pentru compunerea unor piese precum "Raining Blood" şi "Angel of Death", de pe albumul "Reign of Blood" (1986).

După decesul lui Hanneman, Slayer este alcătuită în prezent din Tom Araya (bass şi voce), Kerry King (chitară) şi Dave Lombardo (tobe).

Succesul internaţional al trupei Slayer a venit în anul 1986, odată cu lansarea albumului "Reign in Blood", material considerat şi la această oră a fi una dintre capodoperele death metal-ului. De-a lungul timpului, trupa a lansat două albume live, două compilaţii, 6 videoclipuri, două EP-uri şi nu mai puţin de 11 albume de studio, patru dintre ele fiind premiate cu discul de aur în Statele Unite. Slayer a primit cinci nominalizări la Grammy, câştigând două premii, în 2007 şi în 2008, pentru piesele "Eyes of the Insane" şi "Final Six", ambele incluse pe albumul "Christ Illusion".

Alături de Metallica, Megadeth şi Anthrax, Slayer face parte din "Big Four", concept născut după lansarea DVD-ului omonim ce prezintă concertele live susţinute de cele patru nume mari ale thrash metal-ului pe 22 iunie 2010 la Sofia, Bulgaria, în cadrul festivalului Sonisphere. DVD-ul s-a bucurat de un succes impresionant, clasându-se pe prima poziţie în topurile din Statele Unite, Canada, Marea Britanie şi numeroase alte ţări europene.

Slayer a susţinut un concert în Bucureşti, în iunie 2010, alături de Anthrax, Megadeth şi Metallica, în cadrul evenimentului "The Big Four". Formaţia americană a revenit la Bucureşti în 2012, pentru un nou concert.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici