Jennifer Aniston şi-a schimbat biletul de avion pentru a o evita pe Angelina Jolie

Actriţa Jennifer Aniston şi-a schimbat biletul de avion, duminică, pentru a evita o întâlnire stânjenitoare cu Angelina Jolie, întrucât logodnica fostului ei soţ, Brad Pitt, îşi rezervase un loc în acelaşi avion.

848 afișări
Imaginea articolului Jennifer Aniston şi-a schimbat biletul de avion pentru a o evita pe Angelina Jolie

Jennifer Aniston (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

În vârstă de 44 de ani, Jennifer Aniston a decis să îşi reprogrameze călătoria spre Londra, după ce a aflat că Angelina Jolie îşi rezervase un bilet în acelaşi avion al companiei British Airways care zbura de la Los Angeles spre aeroportul Heathrow din capitala Marii Britanii, informează dailymail.co.uk.

Potrivit unei surse, Aniston nu ştia că urma să călătorească în acelaşi avion cu Jolie, până când un angajat al companiei aeriene British Airways l-a contactat pe asistentul vedetei americane pentru a-l avertiza în legătură cu acea situaţie potenţial stânjenitoare.

După ce a aflat acest lucru, actriţa Jennifer Aniston, care călătorea la Londra pentru a asista, miercuri, la premiera celui mai recent film al ei, comedia "We're The Millers", a decis să îşi schimbe planurile şi să plece din Los Angeles în cursul zilei de luni.

Ambele actriţe obişnuiesc să se cazeze la hotelul Dorchester din Londra, însă nici Aniston, nici Jolie nu figurează pe lista clienţilor acestui hotel în această săptămână.

Jennifer Aniston, care este logodită cu actorul Justin Theroux, a dezvăluit într-un interviu că s-a simţit distrusă atunci când căsnicia ei cu Brad Pitt s-a destrămat, la scurt timp după ce starul american a început filmările de la "Domnul şi doamna Smith", în care a jucat alături de Angelina Jolie.

Jennifer Aniston a devenit cunoscută graţie rolului Rachel Green din serialul de comedie "Friends" difuzat timp de zece sezoane de postul NBC începând din 1994. Pentru acest rol, actriţa americană a primit numeroase premii importante, inclusiv un Emmy şi un Glob de Aur.

După încheierea acestui serial, Jennifer Aniston, care a fost căsătorită cu actorul Brad Pitt între 2000 şi 2005, a început să joace şi în filme pentru marele ecran, apărând în comediile romantice "Dumnezeu pentru o zi" (2003), "Rutina, bat-o vina" (1999), "Surpriză: Vine Polly!" (2004) şi "Despărţiţi, dar împreună" (2006). În ultimii ani, actriţa a avut o tentativă de a juca şi în alte genuri de filme, precum thriller-ul "Fără control" (2005), după care a revenit la stilul comediilor romantice.

Angelina Jolie şi Brad Pitt au interpretat rolul unui cuplu de asasini profesionişti în "Domnul şi doamna Smith/ Mr. & Mrs. Smith" în anul 2005. Atracţia dintre cele două staruri, atât de palpabilă pe marele ecran, s-a transpus în scurt timp şi în viaţa reală. Brad Pitt a divorţat de Jennifer Aniston în 2005, după patru ani şi jumătate de căsnicie, pentru a fi împreună cu Jolie.

Cei doi actori, botezaţi de presa de la Hollywood "Brangelina", sunt împreună de şapte ani şi au şase copii: trei adoptaţi - Maddox, născut în august 2001, în Cambodgia, Zahara, născută în ianuarie 2005, în Etiopia, şi Pax, născut în noiembrie 2003, în Vietnam - şi trei biologici, Shiloh, născută în mai 2006, şi gemenii Knox şi Vivienne, născuţi în iulie 2008.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici