Jennifer Aniston va primi o stea pe Walk of Fame din Hollywood

Actriţa americană Jennifer Aniston, cunoscută graţie rolului din serialul "Prietenii tăi/ Friends", va primi, pe 22 februarie, o stea pe Walk of Fame din Hollywood.

201 afișări
Imaginea articolului Jennifer Aniston va primi o stea pe Walk of Fame din Hollywood

Jennifer Aniston (Imagine: Mediafax foto/AFP)

Steaua dedicată actriţei americane va fi instalată în cimentul din faţa W Hollywood Hotel din Los Angeles, au precizat reprezentanţii Camerei de Comerţ din Hollywood, citaţi de hollywoodreporter.com.

Pentru rolul Rachel din cele zece sezoane ale serialului "Friends", Jennifer Aniston a primit cinci nominalizări la premiile Emmy, două nominalizări la SAG Awards, două nominalizări la Globul de Aur, un premiu Emmy (2002) şi un Glob de Aur (2003) la categoria cea mai bună actriţă dintr-un serial - comedie şi cinci People's Choice Awards.

După încheierea acestui serial, Jennifer Aniston a început să joace şi în filme pentru marele ecran, apărând în comediile romantice "Dumnezeu pentru o zi" (2003), "Rutina, bat-o vina" (1999), "Surpriză: Vine Polly!" (2004) şi "Despărţiţi, dar împreună" (2006). În ultimii ani, actriţa a avut o tentativă de a juca şi în alte genuri de filme, precum thriller-ul "Fără control" (2005), după care a revenit la stilul comediilor romantice.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici