Jude Law a dat în judecată The Sun, acuzând tabloidul de interceptarea convorbirilor telefonice

Actorul britanic Jude Law a dat în judecată tabloidul The Sun, parte a grupului de presă controlat de magnatul Rupert Murdoch, acuzând această publicaţie că i-a interceptat convorbirile telefonice pentru a obţine informaţii despre viaţa lui privată.

182 afișări
Imaginea articolului Jude Law a dat în judecată The Sun, acuzând tabloidul de interceptarea convorbirilor telefonice

Jude Law a dat în judecată The Sun, acuzând tabloidul de interceptarea convorbirilor telefonice (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

Conducerea companiei News International, deţinută de Murdoch, aflată în centrul unui uriaş scandal declanşat de interceptările telefonice, ce a condus la închiderea uneia dintre cele mai importante publicaţii ale trustului, tabloidul News of the World, a reacţionat imediat faţă de decizia actorului Jude Law, relatează hollywoodreporter.com.

Avocaţii companiei News Internaţional au declarat că acţiunea actorului britanic reprezintă o "tentativă profund cinică şi deliberat răuvoitoare" de a atrage publicaţia The Sun, ultimul tabloid important rămas în picioare din grupul News International, în scandalul care a condus la închiderea publicaţiei News of the World, după o existenţă de peste 160 de ani.

Într-o declaraţie făcută vineri, reprezentanţii News International au spus că acuzaţiile formulate de Jude Law "nu au niciun fel de fundament", precizând că vor combate cu tărie afirmaţiile actorului.

Pe de altă parte, Rebekah Brooks a anunţat vineri că a demisionat din funcţia de director executiv al companiei News International. Les Hinton, directorul publicaţiei Wall Street Journal, care era preşedintele executiv al acestei companii în perioada în care au avut loc acele interceptări telefonice, a anunţat tot vineri că a demisionat din funcţia de CEO al companiei Dow Jones, filiala americană a grupului News Corp.

Atkins Thomson, firma de avocatură angajată de Jude Law, a refuzat să ofere detalii despre acest proces, limitându-se să declare că "acuzaţiile (formulate de actor, n.r.) îşi vor urma cursul firesc, urmând să fie audiate la tribunal".

Jude Law a dat în judecată şi tabloidul News of the World. Procesul va avea loc anul viitor.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici