Julianne Moore, în rolul lui Hillary Clinton

Actriţa americană Julianne Moore va interpreta rolul lui Hillary Clinton în filmul "Special Relationship", cu care scenaristul Peter Morgan debutează ca regizor de lungmetraje, informează femalefirst.co.uk.

14 afișări
Imaginea articolului Julianne Moore, în rolul lui Hillary Clinton

Julianne Moore, în rolul lui Hillary Clinton (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

Partenerul lui Julianne Moore în acest film va fi actorul Dennis Quaid, care va juca rolul soţului ei, fostul preşedinte american Bill Cliton.

Acest proiect cinematografic va prezenta modul în care "relaţia nepotrivită" a lui Bill Clinton cu o stagiară de la Casa Albă, Monica Lewinsky, a fost pe punctul să îi ruineze acestuia cariera politică.

Criticii de film consideră că aceste roluri vor fi importante pentru ambii actori, în special pentru Julianne Moore, care va trebui să o interpreteze pe Hillary Clinton, o femeie care a decis să rămână alături de soţul ei, în ciuda faptului că acesta a înşelat-o.

Fostul preşedinte al Statelor Unite a fost aproape de a fi pus sub acuzaţie de justiţia americană, din cauza legăturii pe care a avut-o cu Monica Lewinsky, între anii 1995 şi 1997.

Surse de la Hollywood susţin că Dennis Quaid a fost preferat de producătorii filmului pentru rolul lui Bill Clinton, în defavoarea altor patru nume sonore din branşă: Russell Crowe, Philip Seymour Hoffman, Alec Baldwin şi Tim Robbins.

Filmul "Special Relationship" reprezintă ultima parte a unei trilogii politice bazate pe romane semnate de Peter Morgan. Primele două părţi ale trilogiei au fost "The Deal/ Înţelegerea" (2006) - un film despre ascensiunea politică a lui Tony Blair în cadrul Partidului Laburist - şi "The Queen/ Regina" (2006), care se concentrează pe reacţiile familiei regale britanice la aflarea morţii prinţesei Diana.

Peter Morgan va debuta ca regizor de lungmetraj cu această ocazie. În film va fi prezent şi Michael Sheen, care va relua rolul Tony Blair (după "Regina", n.r.), tot mai supărat pe Bill Clinton, pe măsură ce atenţia preşedintelui american era deturnată tot mai mult de la politică la crizele din viaţa personală.

Filmările vor avea loc în Marea Britanie şi în Statele Unite, începând cu luna iulie.

Julianne Moore este câştigătoare a unui premiu Emmy ("As the World Turns" - 1988), a unui Glob de Aur ("Poveşti întretăiate" - 1994) şi a fost de patru ori nominalizată la premiile Oscar, pentru rolurile din peliculele: "Boogie Nights/ Jurnalul unei vedete de film porno" (1998), "The End of the Affair/ Sfârşitul aventurii (2000), "Far from Heaven/ Departe de paradis" (2003) şi "The Hours/ Orele" (2003). Ea a câştigat un premiu de interpretare la Festivalul de Film de la Veneţia ("Far from Heaven/ Departe de paradis" - 2002).

Dennis Quaid a cunoscut succesul la începutul anilor 1980. El a interpretat, printre altele, rolul lui Jerry Lee Lewis în filmul biografic "Great balls of fire!" (1989), a jucat în western-ul "Wyatt Earp " (1994), dar şi în "Far from Heaven/ Departe de paradis" (2002), pentru care a primit premiul New York Film Critics Circle şi Independent Spirit Award. El a apărut şi în pelicule cu succes de casă, precum thriller-ul SF "The Day After Tomorrow" (2004).

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici