Justin Timberlake, alături de Clint Eastwood, într-un film despre vânătorii de talente din baseball

Cântăreţul american Justin Timberlake va juca alături de celebrul Clint Eastwood şi de Amy Adams în lungmetrajul "Trouble With The Curve", un film despre vânătorii de talente din lumea baseball-ului profesionist american.

157 afișări
Imaginea articolului Justin Timberlake, alături de Clint Eastwood, într-un film despre vânătorii de talente din baseball

Justin Timberlake, alături de Clint Eastwood, într-un film despre vânătorii de talente din baseball (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

Acest proiect cinematografic va fi lungmetrajul de debut al producătorului Robert Lorenz, informează allocine.fr.

În "Trouble With The Curve", Clint Eastwood va juca rolul unui vânător de talente în baseball, care îmbătrâneşte şi îşi pierde vederea, dar face un ultim drum pentru a vedea un sportiv, alături de fiica sa (Amy Adams), sperând să descopere încă o dată "o perlă rară".

Justin Timberlake va interpreta rolul unui fost jucător de baseball, devenit vânător de talente pentru echipa New York Yankees şi amant al personajului interpretat de Amy Adams.

Acest proiect cinematografic este primul, în aproape 20 de ani, de la thrillerul "În bătaia puştii" din 1993, când Eastwood va fi actor într-un film pe care nu îl regizează. Venerabilul actor şi cineast american nu este totuşi departe de această situaţie, întrucât "Trouble With The Curve" reprezintă debutul regizoral în lungmetraj al lui Robert Lorenz, care a fost principalul asistent de regie al lui Eastwood în ultimii zece ani.

Filmările vor debuta în scurt timp, iar lungmetrajul, produs de Warner Bros., va fi lansat pe marile ecrane pe 28 septembrie.

Scenariul pentru "Trouble With The Curve" a fost scris de Randy Brown.

Clint Eastwood, care a spus că ultimul său rol este cel din filmul "Gran Torino", pe care l-a regizat în 2008, a declarat recent că ar juca totuşi dacă i s-ar oferi rolul potrivit. Eastwood a încheiat recent filmările la pelicula "J. Edgar", despre viaţa şi cariera lui J. Edgar Hoover, fondatorul Federal Bureau of Investigation (FBI), interpretat de Leonardo DiCaprio. Filmul a avut premiera pe 9 noiembrie 2011.

Cântăreţul, compozitorul, producătorul, dansatorul şi actorul Justin Timberlake a devenit celebru ca membru fondator al formaţiei 'N Sync, a cărei lansare a fost finanţată de Lou Pearlman. Timberlake a fost recompensat cu şase premii Grammy şi un premiu Emmy. În 2002, el a lansat primul său album solo, "Justified", iar al doilea album al lui Timberlake se numeşte "FutureSex/ LoveSounds", fiind lansat în 2006. Cu primele două albume solo, Timberlake a vândut peste 18 milioane de copii în toată lumea, iar alături de 'N Sync - 50 de milioane de unităţi.

Cântăreţul american Justin Timberlake pare să se concentreze tot mai mult asupra carierei cinematografice, după rolurile jucate în "The Social Network", un film despre creatorul platformei Facebook, în comedia "Bad Teacher", în care a jucat alături de fosta sa iubită, actriţa Cameron Diaz, dar şi în comedia romantică "Friends With Benefits", în care a jucat alături de Mila Kunis.

Cântăreţul american este deja anunţat în distribuţia următorului proiect cinematografic al fraţilor Coen, intitulat "Inside Llewyn Davis", în care o va avea ca parteneră pe Carey Mulligan.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici