Kim Kardashian a "detronat-o" pe Beyoncé şi a devenit cea mai urmărită persoană pe Instagram

Starleta americană Kim Kardashian a "detronat-o" pe cântăreaţa Beyoncé şi a devenit astfel cea mai urmărită persoană pe platforma de socializare Instagram, având peste 44,1 milioane de fani, informează time.com.

471 afișări
Imaginea articolului Kim Kardashian a "detronat-o" pe Beyoncé şi a devenit cea mai urmărită persoană pe Instagram

Kim Kardashian (Foto: Hepta / Mediafax Foto)

Contul de pe platforma de Instagram a starletei americane este, în prezent, urmărit de peste 44.145.200 de persoane, în timp ce Beyoncé are peste 44.033.800 de fani.

Atât Kim Kardashian, cât şi Beyoncé publică pe Instagram fotografii cu ele şi familiile lor (în special cu cele două fetiţe ale lor, North şi Blue Ivy), însă acestea sunt diferite. Pe de o parte, Kim Kardashian este mult mai activă pe platforma de socializare, iar, pe de altă parte, mesajele ei sunt mult mai personale decât cele ale cântăreţei americane.

Tehnic vorbind, cel mai urmărit cont de Intagram este chiar al platformei de socializare, care este urmărit de peste 94,5 milioane de persoane. După acesta, cele mai populare conturi aparţin celebrităţilor.

Astfel, top 10 cele mai urmărite persoane pe Instagram este format din starleta americană Kim Kardashian (peste 44,1 milioane de fani), cântăreaţa americană Beyoncé (peste 44 de milioane), cântăreaţă de pop-country Taylor Swift (peste 43,7 milioane), actriţă şi cântăreaţă americană Selena Gomez (peste 41,9 milioane), actriţă şi cântăreaţă americană Ariana Grande (peste 41,8 milioane), cântăreţul canadian Justin Bieber (peste 37,1 milioane), modelul Kendall Jenner (peste 35,5 milioane), vedeta TV Kylie Jenner (peste 33,8 milioane), cântăreaţa de rapp Nicki Minaj (peste 32,3 milioane) şi vedeta TV Khloé Kardashian (peste 30,6 milioane).

Kim Kardashian, protagonistă a reality show-ului "Keep Up with the Kardashians", este actriţa de reality show cel mai bine plătită din televiziunea americană, câştigurile ei financiare ridicându-se la peste 6 milioane de dolari în 2013.

Starleta americană are o relaţie cu Kanye West din 2012, iar fetiţa lor, North, s-a născut la jumătatea lunii iunie 2013. Vedeta de televiziune şi rapperul american s-au căsătorit pe 24 mai 2014, la Florenţa, iar în prezent aşteaptă al doilea copil, un băiat.

Instagram, o platformă folosită în general pentru distribuirea de fotografii, a fost preluată de Facebook în anul 2012, printr-o tranzacţie de un miliard de dolari.

 

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici