Kirsten Dunst s-a internat într-o clinică de dezintoxicare

Actriţa americană Kirsten Dunst, starul francizei de succes "Omul Păianjen", s-a internat într-o clinică de dezintoxicare din Utah.

2 afișări
Imaginea articolului Kirsten Dunst s-a internat într-o clinică de dezintoxicare

Kirsten Dunst s-a internat într-o clinică de dezintoxicare

Potrivit revistei People, Dunst, în vârstă de 25 de ani, care a jucat rolul principal în filmul "Marie Antoinette", de Sofia Coppola, s-a internat în aceeaşi clinică - centrul de dezintoxicare Cirque Lodge din Utah - în care a fost internată şi actriţa Lindsay Lohan, anul trecut.

"Nu se simţea bine", a declarat, pentru revista People, o sursă apropiată actriţei. "Prietenii au rugat-o să se interneze, dar nu au forţat-o. A participat la multe petreceri, foarte multă vreme, şi sunt sigur că moartea lui Heath Ledger a pus multă lume pe gânduri", a adăugat aceeaşi sursă.

Heath Ledger, în vârstă de 28 de ani, nominalizat la premiile Oscar pentru rolul din "Brokeback Mountain", în regia lui Ang Lee, a fost descoperit mort, pe 22 ianuarie, în locuinţa sa din New York. Medicii legişti au stabilit că moartea actorului a survenit accidental, "din cauza unei intoxicaţii acute provocată de efectele combinate" a şase medicamente, antidepresive, analgezice şi anxiolitice.

Înainte de Kirsten Dunst, în aceeaşi clinică de dezintoxicare s-a mai internat, pe 1 februarie, actriţa americană de origine cubaneză Eva Mendes.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici