La Mangalia, Băsescu a primit cadou de la un pictor un tablou pentru soţia sa

Preşedintele Traian Băsescu, aflat, sâmbătă, la Mangalia, la Şcoala de vară a UNPR, a primit un tablou de la un pictor care are o expoziţie în hotelul în care s-a desfăşurat evenimentul, cadou pentru soţia sa, de Sfânta Maria, şeful statului primind şi o fotografie veche, de la un alt bărbat.

346 afișări
Imaginea articolului La Mangalia, Băsescu a primit cadou de la un pictor un tablou pentru soţia sa

Traian Băsescu (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

Preşedintele Traian Băsescu le-a vorbit aproximativ 30 de minute celor prezenţi la Şcoala de vară a UNPR, după care a mai rămas câteva zeci de minute în compania liderilor partidului, într-o încăpere cu uşile închise.

La plecare, el a fost oprit pe holul hotelului de către un pictor din Constanţa, care i-a oferit un tablou.

"Este pentru doamna Băsescu, de ziua ei, de Sfânta Maria Mică", i-a spus acesta preşedintelui, care i-a mulţumit şi i-a spus că soţia sa se va bucura foarte tare.

Pictorul, Marcel Feraliu, are o mică expoziţie în holul hotelului în care s-au desfăşurat lucrările Şcolii de vară, iar tabloul pe care i l-a făcut cadou Mariei Băsescu poartă numele "Flori de grădină albe".

Înainte de a se urca în maşină, la plecare, preşedintele a fost oprit şi de un bărbat, care i-a dăruit o fotografie alb-negru.

Ulterior, bărbatul, care nu a vrut să-şi decline identitatea, le-a spus jurnaliştilor că fotografia este din copilăria sa.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici