Lady Gaga: Prefer să fiu grasă decât superficială

Cântăreaţa americană Lady Gaga a declarat că preferă să fie "grasă decât superficială", după ce mai multe fotografii ale sale, publicate pe contul de Instagram, au atras comentarii negative legate de silueta vedetei, anunţă contactmusic.com.

421 afișări
Imaginea articolului Lady Gaga: Prefer să fiu grasă decât superficială

Lady Gaga (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

Vedeta pop americană, care a recunoscut în trecut că greutatea sa fluctuează din cauză că iubeşte mâncarea italiană, a dat replici acide criticilor siluetei sale, după ce o serie de fotografii care o prezentau într-un costum de baie de culoarea pielii a atras comentarii negative pe platforma de partajare de fotografii Instagram.

Una dintre fotografii, realizată în Dubai, avea ca explicaţie textul: "Mândră la orice mărime, pentru că interiorul contează. În plus, contează foarte mult cum pozezi! Întrebaţi fotomodelele!". După ce a primit şi susţinerea unui fan, cântăreaţa de 28 de ani a scris pe Twitter: "Prefer să fiu grasă decât superficială!".

Un alt fan al vedetei a scris: "Sincer, nu îmi pot imagina cum ar fi să primesc comentarii despre greutatea mea în fiecare zi. Cât de jignitor şi degradant! Gaga e perfectă, aşa că lăsaţi-o în pace". Acest comentariu a făcut-o pe artistă să răspundă: "Toată ziua, în fiecare zi. Şi ce dacă uneori am burtă, uneori nu am? Sunt oameni care mor de foame în lume, dar cui îi pasă?".

Lady Gaga a vorbit în trecut despre problemele de alimentaţie de care suferea şi pe care acum spune că a reuşit să le lase definitv în urmă. "M-am luptat cu o tulburare de alimentaţie timp de zece ani, aşa că iau subiectul ăsta foarte în serios, iau problemele altora foarte în serios", a spus artista.

Lady Gaga, al cărei nume real este Stefani Germanotta, este renumită pentru spectacolele ei adeseori controversate. La gala MTV VMA 2010, artista americană a purtat o rochie croită din bucăţi de carne crudă, în semn de protest faţă de politica "don't-ask-don't-tell" ("nu întreba, nu spune") din armata americană. Această lege, care impunea militarilor să îşi ascundă homosexualitatea, a fost abrogată în 2011.

Cântăreaţa Lady Gaga, care a concertat la Bucureşti în august 2012, a devenit celebră graţie unor piese precum "Bad Romance" şi "Poker Face", dar şi cu ajutorul unui marketing agresiv şi al provocărilor - în special vestimentare.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici