Laurence Fishburne, în rolul Alchimistului lui Paulo Coelho

Compania lui Harvey Weinstein va produce adaptarea romanului "Alchimistul", de Paulo Coelho, ce va fi regizată de starul hollywoodian Laurence Fishburne, a anunţat producătorul american la Festivalul de Film de la Cannes.

117 afișări
Imaginea articolului Laurence Fishburne, în rolul Alchimistului lui Paulo Coelho

Laurence Fishburne, în rolul Alchimistului lui Paulo Coelho

Weinstein a indicat că "Alchimistul" va fi o superproducţie, cu un buget de minim 60 de milioane.

Filmările vor începe anul viitor, la sfârşitul primăverii.

Producătorul speră să aibă acelaşi succes cu acest film ca şi cu alte adaptări literare pe care le-a realizat, precum "Pacientul englez" şi "Talentatul domn Ripley".

Weinstein spune că "Alchimistul", publicată pentru prima dată în urmă cu 20 de ani, combină elemente care ar trebui să atragă un public larg - spiritualitate, călătorie, tinereţe, dragoste şi acţiune.

Romanul, care s-a vândut în aproximativ 30 de milioane de copii în lumea întreagă, spune povestea lui Santiago, un cioban andaluz care călătoreşte spre Africa în căutarea visului său şi se întâlneşte pe drum cu un alchimist.

Fishburne va fi regizorul, dar şi interpretul alchimistului.

Nu se ştie cine se va alătura distribuţiei, deşi Weinstein a indicat că i-ar oferi un rol actriţei spaniole Penelope Cruz, care s-a aflat la Cannes pentru a-şi prezenta cel mai recent film, "Vicky Cristina Barcelona", în regia lui Woody Allen.

Producătorul spune că proiectul ar putea constitui "o punte spre Orientul Mijlociu" şi că este hotărât să facă din acest film o poveste originală. "Nu sunt loial faţă de Laurence, nici faţă de mine, ci faţă de nimeni altcineva decât Paulo Coelho", a spus Weinstein.

Coelho a indicat, într-un comunicat de presă emis de The Weinstein Company: "Sunt fericit că romanul meu va fi realizat aşa cum intenţionam eu şi sper ca spiritul şi simplitatea muncii mele să fie conservate".

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici