Leonardo DiCaprio, producător şi actor într-un film despre viaţa unui preşedinte american

Actorul Leonardo DiCaprio va produce şi va juca rolul principal într-un film despre viaţa şi cariera politică a celui de-al 28-lea preşedinte american, Woodrow Wilson.

234 afișări
Imaginea articolului Leonardo DiCaprio, producător şi actor într-un film despre viaţa unui preşedinte american

Leonardo DiCaprio (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

DiCaprio va produce acest proiect cinematografic prin intermediul companiei sale Appian Way, în colaborare cu partenerul său de afaceri Jennifer Davisson Killoran, informează hollywoodreporter.com.

Warner Bros. a achiziţionat drepturile de ecranizare a biografiei "Wilson", scrisă de A. Scott Berg.

Cartea, lansată în Statele Unite săptămâna trecută, a generat recenzii pozitive în rândul istoricilor şi criticilor literari şi reprezintă un portret literar intem al lui Woodrow Wilson, ales preşedinte al Statelor Unite în 1912, fiind politicianul care a condus această ţară pe durata Primului Război Mondial.

A. Scott Berg a realizat un portret eroic al preşedintelui Wilson, accentuând realizările sale - înfiinţarea Sistemului Federal de Rezerve al Statelor Unite ale Americii, cruciada lui de sprijinire a Tratatului de la Versailles şi înfiinţarea Societăţii Naţiunilor - şi trecând cu vederea rezultatele mai slabe ale acestuia în domeniul drepturilor şi libertăţilor civile pentru cetăţenii afroamericani. Woodrow Wilson este considerat o figură controversată de mulţi istorici şi chiar un personaj politic negativ de mulţi istorici cu simpatii de dreapta.

Printre alte episoade importante dezvoltate cu măiestrie în această biografie se numără relaţia fostului preşedinte cu Edith Galt şi nunta lor din 1915, la Casa Albă. Prima soţie a lui Wilson a murit în 1914. Woodrow Wilson este, totodată, ultimul preşedinte american care s-a căsătorit la Casa Albă. Alte episoade importante sunt campania electorală din 1912, realegerea sa în funcţie în 1916 şi decizia Statelor Unite de a intra în război în 1917.

Înainte de a deveni preşedinte, Woodrow Wilson a fost profesor şi antrenor de fotbal american la Universitatea Wesleyan, decan al Universităţii Princeton şi, din 1910 până în 1912, guvernator al statului New Jersey. El este singurul preşedinte din istoria Statelor Unite care a obţinut o diplomă de doctorat.

A. Scott Berg a câştigat premiul Pulitzer pentru "Lindbergh", biografia sa din 1998 despre viaţa şi cariera aviatorului Charles Lindbergh.

Adaptarea cinematografică a vieţii unui alt preşedinte american, "Lincoln", regizată de Steven Spielberg, a avut mare succes, demonstrând că anumite poveşti merită să fie spuse pe marele ecran. Acest film a generat încasări de peste 275 de milioane de dolari pe plan mondial şi a fost recompensat cu două premii Oscar din 12 nominalizări.

Leonardo DiCaprio este considerat unul dintre cei mai talentaţi actori de la Hollywood. A debutat devreme, fiind considerat în epocă un copil minune al cinematografiei americane. Printre primele sale filme se numără "What's Eating Gilbert Grape" (1993), în care a jucat alături de Johnny Depp, şi "Jurnalul unui baschetbalist" (1995). A avut mare succes la public după ce a jucat în "Romeo şi Julieta", în 1996. În ultima vreme, DiCaprio s-a specializat în biografii ale unor mari personalităţi. Astfel, el a jucat rolul pionierului aviaţiei Howard Hughes, în "Aviatorul", care i-a adus, în 2005, a doua dintre cele trei nominalizări la premiile Oscar. Actorul a mai jucat în "Cârtiţa" (2006) şi "Shutter Island" (2010), regizate de Marin Scorsese, dar şi în filmul lui Christopher Nolan - "Începutul/ Inception", lansat în cinematografe în 2010. Totodată, în anul 2011, Leonardo DiCaprio a jucat în "J. Edgar", în regia lui Clint Eastwood. Actorul a putut fi văzut de curând în cinematografe în filmul "Marele Gatsby", o ecranizare spectaculoasă a romanului omonim scris de Francis Scott Fitzgerald, în regia lui Baz Luhrmann.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici