Lindsay Lohan va lucra la morgă în serviciul comunităţii

Actriţa americană Lindsay Lohan va lucra la morgă, în cadrul orelor de serviciu în folosul comunităţii la care a fost condamnată pentru conducere sub influenţa substanţelor interzise şi a alcoolului, potrivit biroului şerifului oraşului Los Angeles.

1 afișare
Imaginea articolului Lindsay Lohan va lucra la morgă în serviciul comunităţii

Lindsay Lohan va lucra la morgă în serviciul comunităţii

Pe 23 august 2007, Lindsay Lohan, în vârstă de 21 de ani, care trebuia să răspundă la şapte capete de acuzare pentru conducere sub influenţa substanţelor interzise, a încheiat un acord cu justiţia care i-a permis să evite un proces dificil, dar care i-a adus o pedeapsă de o zi în închisoare şi trei ani de libertate condiţionată.

În noiembrie, Lohan a executat doar 84 de minute din cele 24 de ore de închisoare la care a fost condamnată şi şi-a continuat pedeapsa cu două luni petrecute la o clinică de dezintoxicare.

Potrivit BBC, actriţa trebuie să mai efectueze şi 10 ore de muncă în serviciul comunităţii, pe care le-a început deja la un centrul medical din Los Angeles şi le va continua la o morgă.

Autorităţile vor efectua o evaluare a comportamentului actriţei, care este aşteptată să apară în faţa unui judecător pe 15 iulie.

Starleta a apărut în 2006 în filme precum "The Last Show" şi "Bobby". Ea a ţinut prima pagină a ziarelor cu stilul său de viaţă. La începutul lui decembrie 2006, purtătorul de cuvânt al actriţei a confirmat că aceasta ia parte la reuniuni ale Alcoolicilor Anonimi.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici