Linkin Park cântă pentru prima oară în România. Când are loc concertul şi cât costă biletele

Trupa americană Linkin Park cântă pentru prima oară în România, pe 6 iunie, la complexul Romexpo din Bucureşti, informează organizatorii concertului, Events.

1948 afișări
Imaginea articolului Linkin Park cântă pentru prima oară în România. Când are loc concertul şi cât costă biletele

Linkin Park (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

Mike Shinoda, Chester Bennington, Brad Delson, Phoenix, Joe Hahn, Rob Bourdon nu sunt doar o trupă de rock, ci un hibrid rock, hip-hop, electronic, rock alternativ. Cei şase membri ai trupei Linkin Park sunt originari din sudul Californiei, iar ideea formaţiei a apărut în micul dormitor al lui Mike Shinoda, unde acesta şi Delson au înregistrat primul material muzical, în 1996. Cei doi fuseseră colegi de şcoală.

De-atunci, trupa Linkin Park a vândut peste 45 de milioane de albume în întreaga lume şi a câştigat două premii Grammy din şase nominalizări, plus numeroase alte trofee ale industriei muzicale.

"Cea mai mare greşeală pe care o fac unii este aceea de a spune ca suntem doar o trupă de rock", spune chitaristul Brad Delson. "Noi considerăm muzica noastră un hibrid a ceea ce am ascultat noi şase de-a lungul timpului. Titlul albumului nostru de debut, "Hybrid Theory", este de fapt numele pe care voiam să-l purtăm ca trupă şi este rezultatul a şase moduri de a înţelege muzica şi a şase personalităţi artistice distincte", mai spune acesta.

"Hybrid Theory" a fost certificat cu discul de diamant (10 milioane de exemplare vândute în SUA) şi a câştigat mai multe discuri de platină în multe alte ţări. Cel mai recent album al trupei, "A Thousand Suns", a debutat direct pe locul 1 în Billboard Top 200 Chart, ceea ce-l face al treilea material discografic consecutiv semnat de Linkin Park care ajunge în acest top. Turneul de promovare cu acelaşi nume,"A Thousand Suns Tour", a traversat cinci continente şi 30 de ţări, prilej cu care cei şase muzicieni au cântat în faţa a peste un milion de fani.

"Linkin Park cântă pentru prima dată nu doar în România, ci şi în zona Balcanilor, ceea ne face să credem că vom avea şi numeroşi spectatori din ţările vecine", spune directorul general Events, Sorina Burlacu.

Linkin Park lucrează în prezent la un nou album, care va fi lansat în vara anului 2012. După o perioadă de experimente şi într-o eră în care mai toate formaţiile merg spre dubstep, Linkin Park a decis să revină la sound-ul iniţial. Chester Bennington spune despre noul proiect că "va fi ceva mult mai familiar oamenilor decât a fost "A Thousand Suns"". "Am încorporat mult sunet de chitară, refrenuri grandioase, dar şi câteva elemente electronice grele. Vom încerca să venim cu un sound greu, fără să mergem prea mult înspre metal", spune acesta.

Chester Bennington a mai dezvăluit că, din punct de vedere al temelor lirice, se va baza pe chestiuni mult mai personale. "Am scris mult despre relaţii", a explicat el. "Nu suntem o trupă politică, ci avem o puternică orientare socială", adaugă acesta.

În anul 2005, Linkin Park a pus bazele Music For Relief, o organizaţie caritabilă non-profit, care a adunat peste cinci milioane de dolari pentru victimele dezastrelor naturale. Suma de 2,2 lei din fiecare bilet vândut la concertul din România va merge către Music For Relief. În acest moment, Linkin Park este trupa cu cei mai numeroşi fani pe Facebook, cu peste 36 de milioane de "adepţi".

Biletele pentru concertul de la Bucureşti intră în vânzare vineri, la preţurile de 130 de lei (Gazon B), 200 de lei (Gazon A), 270 de lei (Golden Ring) şi 360 de lei (Tribuna VIP). Până pe 26 aprilie inclusiv, biletele pentru gazon A pot fi achiziţionate la preţul special de 180 de lei. Tichetele se pot cumpăra online, de pe www.eventim.ro, sau prin reţeaua Eventim (magazinele Germanos, Vodafone, Orange, Domo, librăriile Humanitas, librăriile Cărtureşti).

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici