Cel mai înalt pod din lume este Viaductul Millau. Potrivit Express, acesta face parte dintr-o autostradă care leagă Parisul de litoralul Mării Mediterane și are o înălțime de 343 de metri. Construcția uriașă este mai înaltă decât mulți zgârie-nori, dar și decât Turnul Eiffel. Monumentul din Paris măsoară 330 de metri.
Viaductul Millau traversează Valea Tarn și se întinde pe o lungime de 2.460 de metri. Podul din sudul Franței a costat aproximativ 400 de milioane de euro și a fost proiectat de arhitectul britanic Norman Foster. Obiectivul a fost inaugurat în 2004, la capătul unor lucrări care au ținut doar trei ani.
Construcția a fost realizată în baza unor planuri din anii 80 care vizau scoaterea traficului auto din orașul Millau. Echipa care a proiectat viaductul a ales cea mai viabilă soluție pentru traversarea văii și a râului, cu cel mai mic impact ecologic asupra zonei
În mod surprinzător, cel mai înalt pod din lume nu se află în țări precum China sau SUA. Podul francez a devenit un obiectiv turistic, deși accesul pietonal pe viaduct este interzis.
În schimb se organizează tururi ghidate care implică parcurgerea unui traseu dedicat naturii către o punte de observație sub pod și chiar aventurarea în interiorul unuia dintre cei mai înalți piloni. De asemenea, anual bicicliștii care participă la Turul Franței trec prin zonă.
Podul are caracteristici speciale pentru a împiedica șoferii să simtă că „plutesc”. Viaductul are o curbă ușoară pe ambele sensuri, cu o rază de 20 de kilometri. O altă caracteristică este înclinația ușoară a drumului care îmbunătățește vizibilitatea și liniștește șoferul.
Podul este expus la rafale puternice de până la 150 km/h, așa că designerii au instalat ecrane laterale care reduc impactul vântului cu 50%.