Lupta unui actor pentru supravieţuire: Oferea favoruri sexuale pentru a avea bani de mâncare

Actorul Thomas Jane, starul din serialul TV "Bine dotat/ Hung", a declarat într-un interviu recent că în tinereţea lui, pe când era o persoană fără adăpost de pe străzile din Los Angeles, oferea uneori favoruri sexuale pentru a face rost de bani pentru mâncare.

8398 afișări
Imaginea articolului Lupta unui actor pentru supravieţuire: Oferea favoruri sexuale pentru a avea bani de mâncare

Thomas Jane (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

Actorul american, care a devenit cunoscut graţie serialului "Bine dotat/ Hung", în care joacă rolul unui bărbat prostituat cu un penis foarte mare, a spus că se poate identifica perfect cu personajul disperat din acest serial - deoarece şi el obişnuia să ofere favoruri sexuale, în tinereţe, pentru a face rost de bani pentru hrana zilnică, informează contactmusic.com.

"Atunci când eram tânăr în Los Angeles, eram o persoană fără adăpost, nu aveam bani şi locuiam în maşina mea. Aveam 18 ani. Nu ezitam să mă duc pe Santa Monica Boulevard şi să-i permit unui bărbat să-mi cumpere un sandwich. Înţelegi ce vreau să spun? Eşti mult mai deschis în faţa experimentelor atunci când eşti un bărbat tânăr. Iar eu, ca tânăr artist şi falit la Los Angeles, îmi exploram identitatea sexuală", a declarat actorul pentru Los Angeles Times.

"Probabil, din cauza faptului că provin din clasa mijlocie şi datorită educaţiei mele, nu aş fi avut niciodată şansa de a mă confrunta cu unele dintre temerile şi prejudecăţile mele, dacă nu aş fi fost suficient de înfometat pentru a mă autoprovoca în acest fel. Le-am trântit uşa în faţă educaţiei mele convenţionale şi felului meu de a gândi", a spus Thomas Jane.

Zilele în care a practicat prostituţia în Los Angeles l-au făcut pe actor să îşi pună sub semnul întrebării propria sexualitate: "De fapt, ai de ales: iar eu am ales să fiu heterosexual, deoarece asta îmi dicta ADN-ul meu. Nu e însă o alegere până când nu devii suficient de deschis pentru a experimenta atât sexualitatea masculină, cât şi pe cea feminină. Până nu guşti, nu poţi să ştii dacă îţi place sau nu - aşa cum îmi spunea mama".

În afara rolului din "Hung", Thomas Jane s-a remarcat în câteva lungmetraje cu succes de casă, precum "Faţă în Faţă/ Face Off", "Jurnalul unei vedete de film porno/ Boogie Nights", "La hotarul dintre viaţă şi moarte/ The Thin Red Line", "Rechinii ucigaşi/ Deep Blue See", "Păcat originar/ Original Sin", "Negura/ The Mist" şi "LOL".

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici