Madonna neagă relaţia cu Alex Rodriguez

Cântăreaţa pop Madonna a negat informaţiile conform cărora ar avea o relaţie cu jucătorul american de baseball Alex Rodriguez şi a infirmat, totodată, zvonurile referitoare la un posibil divorţ de soţul său, regizorul Guy Ritchie.

51 afișări
Imaginea articolului Madonna neagă relaţia cu Alex Rodriguez

Madonna neagă relaţia cu Alex Rodriguez

Zvonurile privind un posibil divorţ al Madonnei au apărut cu câteva luni în urmă, presa speculând, săptămâna trecută, că starul pop a angajat deja un avocat care să se ocupe de divorţ.

"Eu şi soţul meu nu plănuim să divorţăm", a declarat Madonna într-un comunicat remis revistei People, citat de Reuters.

"I-am dus pe copiii mei la un meci al echipei Yankee. Nu am nicio relaţie cu Alex Rodriguez. Nu am nimic de-a face cu stadiul în care se află căsnicia sa ori cu ce religie alege să studieze", se mai arată în declaraţia Madonnei.

Într-un material apărut în ediţia de duminică a revistei People, se arată că soţia lui Alex Rodriguez, Cynthia, l-a părăsit pe jucătorul de baseball din cauza presupusei relaţii pe care acesta o are cu Madonna.

"Am învăţat de-a lungul anilor să nu iau în serios acuzaţiile şi articolele false care apar în presă despre mine", a mai declarat Madonna.

În ultimele zile, numeroase reviste şi tabloide au relatat despre sfârşitul căsătoriei dintre Madonna şi Guy Ritchie, multe dintre ele dând drept cauză pentru acest lucru faptul că Madonna se întâlneşte cu Alex Rodriguez.

Purtătorul de cuvânt al Madonnei, Liz Rosenberg, a declarat pentru Reuters: "Nu se plănuieşte niciun divorţ".

La sfârşitul săptămânii trecute, şi mama regizorului britanic Guy Ritchie, Amber Leighton, a dezminţit informaţiile vehiculate în ultima vreme de presa britanică în legătură cu iminentul divorţ dintre fiul său şi Madonna.

În schimb, site-ul american Usmagazine.com spune că Alex Rodriguez, jucătorul echipei de baseball New York Yankee, ar fi vizitat-o pe Madonna în apartamentul acesteia din Central Park West la puţin timp după ce soţia lui a dat naştere celui de-al doilea copil al cuplului.

O sursă a declarat pentru Usmagazine.com că Rodriguez, în vârstă de 32 de ani, a vizitat-o pe cântăreaţă, în vârstă de 49 de ani, chiar în noaptea în care soţia sa a născut.

Rodriquez a refuzat să comenteze relaţia sa cu starul.

O altă sursă apropiată Madonnei a indicat pentru publicaţia Us Weekly că nu este pentru prima dată când Madonna primeşte vizite nocturne de la jucătorul care câştigă 28 de milioane de dolari pe an.

Presa britanică indica, recent, că un anunţ formal al divorţului dintre Guy Ritchie şi Madonna este planificat pentru noiembrie, după ce cântăreaţa va încheia turneul său mondial.

În aceeaşi perioadă, cotidianul The Times of London informa că Madonna a angajat-o pe Fiona Shackleton, avocata care l-a reprezentant pe Paul McCartney în procesul de divorţ de Heather Mills, pentru a se ocupa de problemele legale legate de separarea sa de regizorul britanic Guy Ritchie. Regizorul britanic ar fi reprezentat la rândul lui de firma de avocatură Mayfair, Forsters. Cele două firme de avocatură au refuzat, însă, să comenteze informaţiile.

Madonna are o avere estimată la aproximativ 590 de milioane de dolari, iar cuplul nu a încheiat un acord prenupţial, potrivit The Times.

Vestea despre o despărţire a cuplului nu constituie o surpriză pentru cei care au urmărit turbulenta căsnicie a celor doi artişti. Vedetele, care s-au îndrăgostit unul de celălalt şi s-au căsătorit în 2000, la un castel din Scoţia, provin din lumi diferite, ea, o vedetă fost copil sălbatic transformat în divă, el - un gentlemant englez, regizor de filme cu gangsteri şi cu o pasiune pentru viaţa la ţară.

Madonna s-a plâns că deseori Ritchie o tratează cu indiferenţă în public, bea prea mult alcool şi petrece prea puţin timp cu ea şi cu cei trei copii ai lor, David Banda, copilul adoptat din Malawi, în vârstă de doi ani, Lourdes, fiica artistei cu dansatorul Carlos Leon, în vârstă de 11 ani, şi Rocco, fiul lor, în vârstă de şapte ani.

Se pare că cei doi au conflicte din nenumărate motive, printre care se numără pasiunea Madonnei pentru cultul Kabbalah şi decizia controversată a acesteia de a adopta, în 2006, băieţelul din Malawi. Mai recent, cântăreaţa ar fi fost obligată de Guy să renunţe la adoptarea unei fetiţe orfane din India. În plus, în 2006, Madonna a fost asociată cu producătorul muzical Stuart Price.

Ritchie şi Madonna au negat însă, de fiecare dată, speculaţiile privind eventualele probleme din mariajul lor.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici