Madonna nu divorţează de Guy Ritchie (GALERIE FOTO)

Madonna şi soţul său, regizorul britanic Guy Ritchie nu intenţionează să divorţeze, a anunţat purtătorul de cuvânt al starului american, dezminţind informaţiile apărute în presă cu privire la acest subiect, însă cântăreaţa a fost văzută în compania unui tânăr jucător de baseball american.

10 afișări
Imaginea articolului Madonna nu divorţează de Guy Ritchie (GALERIE FOTO)

Madonna nu divorţează de Guy Ritchie (Imagine: Mediafax Foto)

Purtătorul de cuvânt al Madonnei, Liz Rosenberg, a declarat pentru Reuters: "Nu se plănuieşte niciun divorţ".

La sfârşitul săptămânii trecute, şi mama regizorului britanic Guy Ritchie, Amber Leighton, a dezminţit informaţiile vehiculate în ultima vreme de presa britanică în legătură cu iminentul divorţ dintre fiul său şi Madonna.

În schimb, site-ul american Usmagazine.com spune că Alex Rodriguez, jucătorul echipei de baseball New York Yankee, ar fi vizitat-o pe Madonna în apartamentul acesteia din Central Park West la puţin timp după ce soţia lui a dat naştere celui de-al doilea copil al cuplului.

O sursă a declarat pentru Usmagazine.com că Rodriguez, în vârstă de 32 de ani, a vizitat-o pe cântăreaţă, în vârstă de 49 de ani, chiar în noaptea în care soţia sa a născut.

GALERIE FOTO

Rodriquez a refuzat să comenteze relaţia sa cu starul.

O altă sursă apropiată Madonnei a indicat pentru publicaţia Us Weekly că nu este pentru prima dată când Madonna primeşte vizite nocturne de la jucătorul în valoare de 28 de milioane de dolari pe an.

Presa britanică indica în urmă cu o săptămână că un anunţ formal al divorţului dintre Guy Ritchie şi Madonna este planificat pentru noiembrie, după ce cântăreaţa va încheia turneul său mondial.

În aceeaşi perioadă, cotidianul The Times of London informa că Madonna a angajat-o pe Fiona Shackleton, avocata care l-a reprezentant pe Paul McCartney în procesul de divorţ de Heather Mills, pentru a se ocupa de problemele legale legate de separarea sa de regizorul britanic Guy Ritchie. Regizorul britanic ar fi reprezentat la rândul lui de firma de avocatură Mayfair, Forsters. Cele două firme de avocatură au refuzat, însă, să comenteze informaţiile.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici