Madonna şi Alex Rodriguez, în ipostaze fierbinţi

Un cameraman american a cerut 1 milion de lire sterline (1,25 milioane de euro) pe o înregistrare video porno cu Madonna şi jucătorul de baseball Alex Rodriguez, pe care ar fi realizat-o în locuinţa unei prietene a cântăreţei americane din Statele Unite.

268 afișări
Imaginea articolului Madonna şi Alex Rodriguez, în ipostaze fierbinţi

Madonna şi Alex Rodriguez, în ipostaze fierbinţi

Filmul ar fi fost făcut cu o cameră ascunsă, în urmă cu două luni, în apartamentul pe care cei doi îl foloseau pentru întâlnirile lor amoroase, care aparţine unei prietene a cântăreţei americane, membră a cultului Kaballah, informează Daily Star.

Luni seara, avocaţii Madonnei au spus că "au aflat" despre pretenţiile cameramanului, dar că nu doresc să comenteze.

Experţii juridici spun că nu există probe concludente care să susţină ipoteza existenţei acestei casete. Aceiaşi specialişti spun că bărbatul poate fi acuzat de voyeurism şi intrare prin efracţie, fapt care se poate pedepsi cu câţiva ani de închisoare.

Însă afirmaţiile cameramanului vin într-un moment greu pentru cântăreaţa în vârstă de 49 de ani.

Presa din toată lumea speculează în privinţa unei eventuale relaţii a Madonnei cu jucătorul de baseball Alex Rodriguez, aflat în proces de divorţ, şi a unui eventual divorţ al artistei de regizorul britanic Guy Ritchie.

Presa britanică indica, în urmă cu mai multe săptămâni, că un anunţ formal al divorţului dintre Guy Ritchie şi Madonna este planificat pentru noiembrie, după ce cântăreaţa va încheia turneul său mondial.

În aceeaşi perioadă, cotidianul The Times of London informa că Madonna a angajat-o pe Fiona Shackleton, avocata care l-a reprezentant pe Paul McCartney în procesul de divorţ de Heather Mills, pentru a se ocupa de problemele legale legate de separarea sa de regizorul britanic Guy Ritchie. Regizorul britanic ar fi reprezentat, la rândul lui, de firma de avocatură Mayfair, Forsters. Cele două firme de avocatură au refuzat, însă, să comenteze informaţiile.

De asemenea, în presă au apărut articole potrivit cărora artista în vârsta de 49 de ani ar vrea să divorţeze de Guy Ritchie, însă cuplul a negat zvonurile, Madonna făcând o declaraţie prin intermediul agentului ei de publicitate, Liz Rosenberg, care a spus: " Nu există niciun plan de divorţ".

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici